In articol:
Imaginile au ajuns și la superiorii lor, care au declanșat o anchetă disciplinară.
Deci pe trecere jumătate și pe trotuar jumătate, nu?
Așa începe dialogul dintre trecătorul care a filmat scenele și polițistul rămas în autospeciala parcată anapoda, jumătate pe trotuar, chiar sub indicatorul oprire interzisă.
Foamea arde mai tare decât regulile de circulație
De pe scaunul din dreapta, agentul ridică din umeri când e luat la rost.
Nici nu avea ce să spună, de vreme ce urgența era mai degrabă una pur omenească, foamea. Drept dovadă, doi agenți erau la coadă la gogoși, altul aștepta să cumpere o shaorma, nu aplicând legea.
Este corect parcată mașina, da? Să stea băieții la coadă la gogoși
Când își de seama că omul i-a prins pe picior greșit, agentul din mașină începe să se agite.
Păi sunt doi colegi, uite, unul vine cu shaorma și unul e la coada cealaltă, e ok, nu?
Bună ziua, este regulamentar parcată această mașină?
Niciun răspuns nici de această dată. Polițistul pune sacoșa cu mâncare pe bancheta din spate, apoi ridică geamul. Între timp, răzbesc și ceilalți doi colegi să cumpere gogoși și se întorc la mașină.
Pentru această misiune, polițistul de la volan ar putea fi amendat șapte sute douăzeci și cinci de lei și trei puncte de penalizare, dar după ce imaginile au ajuns și în atenția șefilor
Citește și: Grav accident rutier: două victime în urma impactului, una a rămas încarcerată