„Legile sunt atât de multe și de stufoase, încât de multe ori nu știm nici ce drepturi nici ce obligații avem ca simpli cetățeni, angajați sau clienți. Iar atunci când ne documentăm, e greu să înțelegem termenii juridici. Așadar, l-am invitat astăzi în platoul Știrilor pe tânărul avocat Alin Chifor, care a devenit viral în online pentru că explică legile pe înțelesul tuturor”, a transmis Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D.
Poliția Rutieră. Ce e mit și ce e adevăr?
Simona Pătruleasa: Bună dimineața și bine ai venit la noi! Așadar, vrem să aflăm dacă putem scăpa legal de amenzile de la Poliție fără să le plătim.
Alin Chifor: Sună așa foarte interesant să spunem că scăpăm. Pare că facem ceva rău, dar, de fapt, chiar legea ne permite să scăpăm de aceste amenzi în cazul în care chiar statul nu și îndeplinește obligațiile pe care și le-a impus.
De exemplu, dacă primim o amendă, se întocmește proces verbal de constare a contravenției. Dacă nu ni se comunică procesul verbal în două luni de la momentul în care a fost întocmit, amenda e prescrisă nu mai putem fi obligați să o plătim. Dacă cumva vine statul și ne cere banii, facem contestație la executare și am scăpat de amendă. La fel, dacă am săvârșit o contravenție și nu ni s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției termen de șase luni, amenda e prescrisă nu mai suntem obligați să plătim.
Așa scăpăm legal de amenzi.
Citește și: Greșeala unui șofer care și-a parcat BMW-ul de lux pe marginea unui drum național. Cum și-a găsit mașina
Simona Pătruleasa: E mit sau realitate faptul că Poliția nu are voie să pună radar în mașinile neinscripționate și de ce mulți spun că este ilegal?
Alin Chifor: Este cu siguranță un mit.
Poliția poate să facă șmecheria asta, ca să zic așa, să stea în mașini neinscripționate. Cumva, confuzia cetățenilor vine de la faptul că, într-adevăr, a existat un proiect de lege mai demult care să impună obligația Poliției să fie fairplay, ca să zic așa, atunci când ne prinde că depășim limita de viteză, adică să stea în mașini inscripționate, dar Curtea Constituțională a oprit acel proiect de lege și a spus că siguranța traficului e mai important decât fairplay-ul de care ar trebui să dea dovadă Poliția Română.
Simona Pătruleasa: Ai avut astfel de cazuri în care să se plângă un șofer că a existat acest aspect?
Alin Chifor: Da, avem mulți clienți care vin la noi și cred că au cumva soluția pentru câștigarea procesului vine și ne zic „stați”. După ce stăm și discutăm despre amendă, despre procesul verbal de constatare, ei zic: „dar era într-un Logan alb, neinscripționat, sută la sută câștigăm” și noi trebuie să le facem toată povestea asta.
Simona Pătruleasa: Rămânem tot la Poliție și aș vrea să știu dacă putem fi trași la răspundere dacă un prieten ne conduce mașina și depășește viteza legală?
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei- antena3.ro
Citeste si: Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”- wowbiz.ro
Alina Chifor: Cu siguranță nu, deoarece răspunderea contravențională, zicem noi la facultate, e o răspundere subiectivă adică noi răspundem pentru fapta pe care o săvârșim noi și nu pentru fapta pe care o săvârșește altă persoană. Dar aici e o chestiune interesantă. Poliția o să verifice, de obicei, după numărul de înmatriculare cine e proprietarul și o să ne trimită nouă amendă acasă chiar dacă mașina a fost condusă de prietenul nostru Cosmin și atunci noi putem să atacăm acea amendă în instanță, să facem plângere contravențională, să dovedim că nu noi am fost la volan, că
n-aveam cum să fim la volan. De exemplu, dovedim că eram la mall și amenda se anulează.
Simona Pătruleasa: Este diferit dacă prietenul respectiv nu doar depășește viteza și face și un accident?
Alin Chifor: Nu, nu are nicio legătură. Noi putem să răspundem, dar de data asta răspundem penal doar dacă încredințăm mașina unei persoane despre care știm că nu are permis sau se află sub influența băuturilor alcoolice, substanțelor sau așa mai departe.
Simona Pătruleasa: Trecem acum la o situație des întâlnită. Aflăm că avem datorii de acum câțiva ani, de exemplu la FISC sau la vreo factură și ni se impune să o plătim urgent. Ce facem, suntem obligați să o plătim?
Alin Chifor: Aici depinde cât de veche e datoria respectivă. De exemplu, datoriile pe care le avem la FISC, în cazul datoriilor fiscale le numește legea, se prescrie un termen de cinci ani, dar, atenție, acel termen de cinci ani curge de la momentul 1 ianuarie al anului imediat următor celui în care „s-a născut” datoria fiscală. De obicei, datoriile se prescriu într-un termen de trei ani. După termenul de trei ani, nu putem fi obligați să le plătim dar, atenție, dacă le plătim voluntar nu putem să cerem banii înapoi, nu putem să spunem că am fost păcăliți să le plătim. Trebuie să cunoaștem legea și să știm cum să ne apărăm în cazul în care ne cere cineva să plătim o datorie prescrisă și de multe ori chiar statul român face șmecheria asta. Ne execută pentru datorii prescrise așa că ține de noi ca cetățeni să îi arătăm „ai încălcat legea, mi-ai cerut-o după termenul de cinci ani, nu mai pot să mai plătesc nimic”.
Citește și: Patru polițiști din Caransebeș, îngeri păzitori pentru un bărbat care a vrut să își pună capăt zilelor. ,,Misiunea noastră este să avem grijă de siguranța cetățenilor''
Simona Pătruleasa: Vorbim acum și despre angajații. Ce drepturi avem dacă suntem nevoiți să lucrăm peste program?
Alin Chifor: Aici e o situație sută la sută clasică în România. Foarte mulți angajatori se fac că plouă atunci când vine vorba de drepturile angajaților care lucrează suplimentar, dar legea e foarte strictă și deloc permisivă cu angajatorii. Respectiv, angajații au dreptul la ore libere compensatorii pentru orele suplimentare prestate, iar doar în cazul în care nu se pot acorda ore libere compensatorii și, atenție, sunt ore libere plătite, adică, de exemplu ai lucrat opt ore suplimentar, ai dreptul la opt ore libere plătite. Doar în cazul în care nu se pot acorda aceste ore libere plătite se poate acorda un spor de minim 75 la sută din salariul de bază pentru orele suplimentare lucrate. Dar, atenție, toată situația asta se aplică în cazul în care angajatorul îți cere să lucrezi peste program, nu atunci când vrei să o faci ca să-l impresionezi pe șef sau ca să dai mai bine în fața echipei de Resurse Umane.
Simona Pătruleasa: Este ilegal ca șeful să ne oprească din salariu dacă producem vreo pagubă la locul de muncă?
Citeste si: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie- kfetele.ro
Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și a strecurat indicii într-o carte. Cine le găsește le păstrează- antena3.ro
Alin Chifor: O altă situație clasică din România. Așa-numitele amenzi pe care le dau angajatorii angajaților care, de exemplu, un șofer de TIR intră într-o depășire ilegală și produce o anumită pagubă mașinii pe care o conduce. În acest caz, angajatorul nu poate să vină el să îi zică „1000 de lei îți trag din salariu”, ci trebuie să recurgă la procedura cercetării disciplinare care e din nou foarte strictă și prevăzută pentru a garanta drepturile angajaților. Trebuie să recurgă la această procedură nu poate să vină el unilateral să ne dea o amendă ca și cum ne dă Poliția Română. Este absolut ilegal, iar Curtea Constituțională a spus asta chiar la începutul anului trecut.
Simona Pătruleasa: De asemenea, în filmulețele tale am văzut că ar fi ilegal să postăm documentul unei persoane dacă l-am găsit pe stradă. Cum facem dacă nu putem să îl postăm?
Alin Chifor: Ideea e destul de amuzantă. Legea ne va sancționa în cazul în care postăm datele personale unei persoane sub forma unui buletin de exemplu, amenda e între 20 și 55 de lei. Nu e amendă foarte mare, dar e o situație destul de amuzantă și inclusiv internauții care mă urmăresc pe mine s-au amuzat pe seama chestiunii asteia. Cel mai bine și ce recomandăm noi clienților noștri sau persoanelor care ne urmăresc ar fi să cenzureze datele cu caracter personal pentru că o persoană care și- pierdut buletinul, de exemplu, în Piața Unirii, va știi că-i acolo și va știi că buletinul acela cenzurat e buletinul lui și așa putem scăpa și de amendă și putem să facem și un bine.
Simona Pătruleasa: Aș vrea să ne spui de ce românii, în general, nu-și cunosc prea bine drepturile și obligațiile. Sunt legile noastre făcute prea stufos, prea complicat astfel încât oamenii nu au acces la toate aceste informații, nu le înțeleg prea bine de multe ori?
Alin Chifor: Ei bine, gurile rele ar zice că legea e făcută intenționat așa stufoasă și așa tehnică pentru ca cetățenii să fie obligați să recurgă la noi, avocații, să ne dea bani ca să le explicăm legea. Nu aș zice că e neadevărată situația asta pentru că până la urmă legea e cum e, dar cetățenii pot ajunge să cunoască mai bine legea dacă recurg la educația juridică, dacă se informează, dacă încearcă și ei să citească bloguri, site-uri care explică legea pentru că sunt foarte multe. Există și creatori de conținut, nu doar eu, sunt și colegii mei care prestează această activitate în online de a explica legea pe înțelesul tuturor și să nu uităm, informația ne face mai puternici, iar în cazul acesta, informația e legea. Dacă știm legea vom fi cu siguranță mult mai puternici.