Nici strigătele disperate ale prietenilor, nici eforturile medicilor nu l-au putut ţine în viaţă pe tânărul poliţist în urma accidentului violent. Totul s-a petrecut în doar câteva momente, în faţa Palatului Parlamentului.

„Din primele informatii se pare ca politistul care venea pe motor din aceasta directie ar fi fortat culoarea rosie a semaforului si ar fi intrat in coliziune cu vehicului care venea din acea directie.

Ba mai mult, inainte de impact acesta ar fi incercat sa faca acrobatii si ar fi mers pe o singura roata”, relatează reporterul Kanal D.

Un polițist de la Rutieră a pierit într-un accident după un moment de neantenție

Ionuţ era în timpul liber în momentul producerii tragediei. S-a stins mult prea devreme, la doar 30 de ani, iar acum este plâns de zeci de colegi care vedeau în el un model de corectitudine şi disciplină. Aseară, se pare că s-ar fi abătut chiar de la propriile reguli, iar acest lucru i-a fost fatal. Dorian Popa recunoaşte îndurerat că Ionuţ l-a disciplinat şi pe el.

„Unul dintre puţinii prieteni adevăraţi pe care îi am, pentru un poliţist adevărat, pentru un poliţist dedicat, pentru un poliţist medaliat, pentru un prieten poliţist care m-a învăţat să nu mai fiu dobitoc la volan. Mi-a spus dă-ţi foliile jos, pune-ţi numărul, fii civilizat”, spune Dorian Popa.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Tânărul poliţist era pasionat de maşini şi motoare, motiv pentru care ieşea des în oraş alături de cunoscutul vlogger auto Andy Popescu. (DE 

„Chiar mi-a zis, că el credea că o să moară pe motor.
Cred că a greşit, cred că greşeala lui l-a costat viaţa. Nu mi-a venit să cred, am plâns ieri”, spune vlogger-ul.

Polișistul de la Rutieră avea planuri mari de viitor

În urmă cu doar câteva zile, poliţistul se întorsese din Egipt, acolo unde fusese în vacanţă cu iubita lui. Aveau planuri mari împreună, voiau să se căsătorească şi să aibă un copil. Drept dovadă stau şi mesajele schimbate de curând cu un amic.

Colegii lui Ionuţ au deschis un dosar penal în acest caz pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Femeia care conducea maşina care a izbit motocicleta a fost testată cu alcooltestul, rezultatul fiind zero. Potrivit unor surse din anchetă, ea este încă în stare de şoc şi cu greu a putut fi audiată.

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si