VIDEO- Polițiști la siestă în timpul programului. IPS Suceava: "Măsurile dispuse vor fi ferme"
Mai mulți polițiști au fost surprinși dormind în timpul programului, la Gura Humorului.
Polițiști prinși în timp ce dormeau în post! Se întâmplă la Gura Humorului, unde oamenii legii au fost filmați în timp își făceau siesta chiar în timpului programului de lucru. Prinși în fapt, agenții s-au făcut însă că nu știu despre ce e vorba, a transmis Cristian Sabbagh.
Sunt imaginile incredibile surprinse în sediul poliției din Gura Humorului.
Cel care i-a surprins pe oamenii legii în fapt a fost un activist care dorea să semnaleze o problemă. Surpriza a venit atunci când a găsit sediul poliției complet gol.
Ofițerul de serviciu avea o încăpere, în spatele scaunului unde este el poziționat, în secție, și la câteva uși distanță, o altă încăpere unde doi polițiști dormeau în pat ca la ei acasă.
Cred că încă visau și nu realizau ceea ce se întâmplă. Era pur și simplu o comedie absolută, a spus Robert Nițu, activist.
O dată treziți, agenții s-au comportat ca și cum nu s-a întâmplat nimic neobișnuit. Cazul a ajuns și în atenția superiorilor polițiștilor, care au demarat o anchetă.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Măsurile dispuse vor fi ferme, conform procedurilor, atât în ceea ce privește răspunderea disciplinară, cât și conduita și respectul pe care polițistul trebuie să le afișeze,
a declarat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.Aceasta nu este prima dată când agenți ai poliției sunt prinși în timp ce își fac somnul în timpul programului. Cu doar câteva săptămâni înainte, în județul Covasna, același activist a dat de doi agenți care dormeau în mașina de serviciu.
Problemele Poliției Române par să nu mai contenească. De la cazurile de toxiinfecție în rândul studenților, până la lipsa dotărilor sau deficitul uriaș de personal, instituția se confruntă cu nereguli atât de grave, încât liderul sindicatului Europol a cerut intervenția de urgență a Consiliului Suprem de Apărare
a Țării pentru rezolvarea acestora.