Close sidebar
Close sidebar

VIDEO - Povestea școlii din vârf de munte. Are doar trei copii cu visuri mari, dornici de învățătură

Trei copii din vârf de munte ne dau o lecție de viață importantă, faptul că „orice este posibil”. În școala la care învață sunt doar ei, alături de cea care le ghidează pașii spre un viitor luminat, Alina Pașca, învățătoarea lor,

Maria Stiuca,

Școala cu trei copii [Sursa foto: Captură Știrile KANAL D]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

„Copiii de astăzi sunt speranța de mâine, iar felul în care cresc se datorează, în mare parte, profesorilor. Vedem acum povestea impresionantă a școlii cu 3 copii, din vârf de munte. Micuții au visuri mari, dar până să le atingă, merg kilometri întregi pe jos, zi de zi”, a transmis Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Școala din vârf de munte care are doar 3 elevi

„Alina Pașca este numele meu, anul trecut am debutat în învățământ, a fost primul an în care am venit în acest colț de rai, pentru că mie așa îmi place să îl numesc”, a spus învățătoarea școlii.
Trei copii, o școală cât o odăiță și o învățătoare dornică să le insufle dragostea de carte.

E lecția de viață pentru care aveam s-o primim aici, în vârf de munte, într-un colț de Românie despre care nu auzi vorbindu-se prea des, dar în care se cresc oamenii mari de mâine.
„- Ce v-a determinat să faceți acest pas, să deveniți învățătoare și să veniți aici, în creierii munților să le predați?
- Ăsta a fost visul meu de când eram mică, nu m-a determinat ceva anume, și eu vin tot dintr-o astfel de școală, ciclul primar și cel gimnazial le-am făcut tot într-o zonă de munte și pentru mine este o satisfacție să știu că
acești copilași au dreptul la educație”, a mărturisit Alina Pașca.

Citește și: VIDEO- Dimineți dulci la coada de la gemuleț. Elian, cofetarul care îndulcește viețile cumpărătorilor

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

E dimineața primei zile de școală, iar Alina Pașca e deja pe drum. Un drum lung pe care dăscăliță trebuie să îl bată de azi înainte în fiecare zi, dus-întors. Peste 70 de kilometri cu mașina și alți 10 pe jos.


În vârful dealului, la capătul celor 5 kilometri bătuți la picior, e școala. În curte, o mână de copii își așteaptă învățătoarea. Băieții sunt nerăbdători să o revadă, iar fetița să o cunoască.
Pentru ei, Alina vine până aici.
Din bănci, micuții nu o scapă din ochi pe învățătoare. Sunt curioși și absorbiți de fiecare gest, de fiecare cuvânt. Aici, în cămăruța asta, proaspăt văruită, cu icoane pe pereții crăpați, cu mușcate în ferestrele minuscule, în care becul se aprinde doar când vremea bună se țes visurile a trei copii: Marina, David și Florin.
Aici e universul pe care copiii munților îl descoperă în fiecare zi și unde învățătoarea îi pregătește pentru o lume nouă, „civilizată”, mai aglomerată și mai agitată decât a lor.
Și nimic nu e prea mult sau prea greu, pentru acești copii, obișnuiți cu viața aspră din munți ca să-și împlinească visul, ne spune Alina Pașca.

E vremea să ne luăm rămas bun. Dornici să mai schimbe o vorbă și cu alți oameni, părinții și copiii ne roagă să mai revenim aici, într-o bună zi.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
NOUTĂȚI