„O petrecere la care au participat sute de liceeni ar fi devenit piață de desfacere pentru un dealer din Covasna. Individul în vârstă de treizeci și patru de ani a fost prins cu stupefiante de mare risc pe care urma să le vândă elevilor prezenți la balul bobocilor. Pe lângă substanțele interzise, oamenii legii au găsit asupra lui și mai multe arme albe”,
Pe rețelele de socializare poza în tatăl iubitor și soțul perfect, în realitate individul de treizeci și patru de ani ar fi devenit dealer de stupefiante, iar printre clienții pe care îi țintea se numărau elevii de liceu. Cum toamna este sezonul balurilor de boboci, presupusul traficant ar fi vrut să facă bani frumoși de la tinerii care se distrau la o astfel de petrecere într-un restaurant din Târgu Secuiesc.
„În timpul depistării urma să se deplaseze către un eveniment asemănător, cu participarea mai multor tineri”, spun polițiștii.
În comuna unde locuiește suspectul este văzut cu ochii buni: „Asta nu cred”, „Am și eu nepot și n-aș vrea să se apuce de prostiile astea.”
Amfetamina este considerată de mare risc din cauza efectelor pe care le are asupra sistemului nervos. În caz de supradoză poate provoca decesul. Principalul suspect a fost arestat preventiv pentru următoarele treizeci de zile.