In articol:
Crăciunul bate la ușă, iar în pensiunile și hotelurile de la munte este forfotă mare. În unitățile de cazare se fac ultimele pregătiri pentru sosirea oaspeților. Camerele sunt curățate lună, iar în bucătării se muncește la foc continuu pentru pregătirea meniului de sărbătoare. Dacă în Maramureș tradițiile îi vor cuceri pe turiști, la Predeal accentul se pune pe lux,
Muntele își așteaptă turiștii
Turiști din toate colțurile țării vor petrece vacanța de Crăciun la acest hotel de patru stele din Predeal. Oaspeții se vor caza în camere unde luxul domnește la orice pas. La cele mai înalte standarde va fi și meniul de sărbătoare. Accentul se pune pe bucatele făcute din carne de vânat.
Avem aici platoul tradițional ce conține mezeluri din carne de vânat, cum ar fi cerb, căprioară, găsiți și pateul din ficat de porc cu piper verde, foarte gustos, avem și cârnații stick.
Peștele nu va lipsi de pe masa de Crăciun, iar bucătarii pregătesc somon, doradă, dar și platouri cu un mix de fructe de mare care conțin creveți, calamari, homari sau scoici pregătite cu sos dulce acrișor. Inclusiv desertul este spectaculos.
Sfera de ciocolată, în interiorul său se află fructe, rafaelo, care desigur deasupra vom adăuga noi un topping de ciocolată,
Zona de SPA a hotelului va fi la mare căutare. Oaspeții se vor putea relaxa în saună, salină sau în cabinetele de masaj, dar și la piscina exterioară.
După distracția de pe pârtii, turiștii pot veni aici la zona de SPA unde au la dispoziție o piscină generoasă cu apă încălzită la 35 de grade Celsius și tot aici există și două jacuzziuri exterioare unde turiștii de pot bălăci în voie.
Mai bine de 70% dintre camerele disponibile pentru Crăciun au fost ocupate. Administratorii hotelului spun că mulți turiști se cazează pe ultima sută de metri și sunt convinși că gradul de ocupare va crește considerabil în următoarele zile.
Ne-am pregătit pentru pomana porcului, care va avea loc pe data de 24. Cină în restaurantul hotelului, unde vom avea și invitați speciali, cum ar fi Proconsul. Pachetele au fost de trei nopți, pentru o cameră dublă, două persoane, cazarea cu demipensiune, 6000 de lei, a declarat Ana Maria Săndulescu, manager hotel.
La mare căutare în perioada Crăciunului este și Maramureșul. Această cabană din Borșa a fost închiriată pentru prima vacanță din perioada sărbătorilor de iarnă. Unitatea de cazare are patru camere, fiecare cu baie proprie, un living comun, cu bucătărie, dar și un ciubăr exterior unde oaspeții se pot bălăci în voie.
Prețul unității noastre de cazare este undeva la 10.000 de lei pentru minim 4 nopți. Îi așteptăm cu celebra tăiere a porcului în stil maramureșan, după care acestea se vor pune pe un rotisor, iar împreună cu invitații noștri vom gusta din produsele tradiționale, a declarat Ionuț Horj, administrator pensiune.
Din programul turiștilor nu vor lipsi nici colindele cântate de un ansamblu de muzică populară din zonă. Dar de departe, vedetele sărbătorilor vor fi mesele îmbelșugate cu bucate delicioase pregătite de gospodarii locali.
Oaspeții noștri sunt așteptați cu platouri tradiționale, prăjituri de casă, celebrele gogoși și nu în ultimul rând avem horinca de Maramure ș, a declarat Ionuț Horj, administrator pensiune.
Iar după ce își vor potoli foamea, mulți turiști vor lua calea pârtiilor. O parte a domeniului schiabil din Borșa va fi deschisă de Crăciun, spre bucuria celor care practică sporturile de iarnă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Turiștii pot să aleagă să facă o plimbare cu telegondola și pentru împătimiții sporturilor de iarnă, da pot să schieze pe partea superioară a pârtiei. Pentru o plimbare cu telegondola turiștii vor plăti un preț de 50 de lei, iar pentru o zi de schi 170 de lei, a declarat Anca Sava, manager centru de informare turistică Borșa.
În unitățile de cazare din Maramureș, gradul de ocupare în perioada Crăciunului depășește 80%.
Citește și: VIDEO- Întoarce-te acasă de Crăciun. Duminică, de la 14:30, o ediție specială "Asta-i România!"