In articol:
Premierul Marcel Ciolacu a avut miercuri, la Roma, o întrevedere cu Marele Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo.
Cei doi oficiali au discutat despre situația populației afectate de conflicte în Ucraina și Fâșia Gaza și soluțiile de pace în aceste regiuni.
Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro
” Exemplară a fost și mobilizarea Ordinului în România pe perioada pandemiei de COVID-19 și aș dori să mulțumesc ambasadorului Musneci și echipei sale pentru nenumăratele gesturi de solidaritate în sprijinul celor vulnerabili, precum și al personalului medical din țara noastră ”,
Premierul român a menționat și implicarea voluntarilor Ordinului în sprijinirea refugiaților ucraineni, prin asistență oferită autorităților române la punctele de trecere ale frontierei și prin alte acțiuni.
Premierul României a fost întâmpinat miercuri seara la Capitoliu de către primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri.
Marcel Ciolacu, în audiență la Papa Francisc
Marcel Ciolacu, însoțit de o delegație guvernamentală, se află miercuri și joi în Italia, unde va participa la cea de-a treia ședință comună a Guvernelor României și Italiei, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental.
Pe lângă întâlnirile cu oficialitățile guvernamentale, Marcel Ciolacu are o audiență cu Sanctitatea Sa Papa Francisc, la Vatican.
Marcel Ciolacu este așteptat la Vatican joi dimineața, la ora 8,30. Tot acolo, va discuta și cu Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, de la ora 9.05.
O componentă importantă a vizitei este cea economică, context în care mai mulți membri ai delegației vor participa la Forumul Economic româno-italian.
Relații vechi ale României cu Ordinul de la Malta
Relațiile diplomatice între România și Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta (Ordinul Suveran de Malta/OSM) au fost stabilite, la nivel de legație, în decembrie 1932, iar în ianuarie 1933 primul reprezentant diplomatic al Ordinului în România, contele Géraud Michel de Pierredon, își prezenta scrisorile de acreditare în această calitate.
Aceste relații au încetat în 1948, fără să fie denunțate de vreuna din părți, și au fost reluate în primăvara anului 1991.
Serviciul de Ajutor Maltez din România gestionează în prezent 17 centre, cu peste 1200 de voluntari, susținând programe de asistență medicală, de intervenție umanitară de urgență în cazul catastrofelor naturale, programe dedicate persoanelor cu dizabilități, persoanelor în vârstă, copiilor și celor lipsite de mijloace de subzistență (centre sociale, cantine, aziluri de noapte și pentru iarnă etc.), precum și persoanelor aparținând minorității rome.
SAMR a avut intervenții provocate rapide și specializate în contextul valurilor de inundații care au afectat infrastructura urbană și rurală din țara noastră în 2005, 2006 și 2010 și a fost puternic mobilizat în timpul pandemiei de COVID-19. În prezent, participă la exerciții periodice cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), pentru coordonare eficientă în caz de necesitate.