In articol:
„Premierul Marcel Ciolacu anunță că românii vor putea călători fără vize în Statele Unite ale Americii din 2025. Diana Buzea însoțește delegația Guvernului peste ocean și îl are ca invitat pe șeful Executivului”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Premierul vorbește despre vizita în SUA
Diana Buzea: Bună seara! Este o vizită extrem de importantă care are ca scop consolidarea relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și țara noastră. Alături de mine este domnul premier Marcel Ciolacu. Vreau să ne spuneți, în primul rând, ce teme ați abordat în aceste discuții pe care le-ați avut și dacă ne puteți detalia pe partea economică și pe partea militară?
Citește și: Marcel Ciolacu: "România va pune capăt dependenţei energetice și va deveni furnizor"
Diana Buzea: Vreau să vorbim despre un proiect pe care l-ați caracterizat ca un proiect de suflet: simplificarea procedurii de acces în America, concret, renunțarea la viză. Când se poate realiza acest proiect?
Marcel Ciolacu: E un efort comun și al românilor din țară care vor solicita vize în perioada următoare. S-a mai făcut acest lucru și în Polonia pe același sistem. E un efort și al Diasporei din Statele Unite, dar și autorităților atât din România, cât și din Statele Unite. Eu îmi doresc ca spre sfârșitul anului viitor să se facă anunțul de ridicare a vizelor, acesta fiind pe urmă pus în aplicare la începutul anului 2025. Adevărat, e un proiect mult așteptat de către români.
Diana Buzea: Ar mai putea încheia țara noastră și alte contracte de achiziție de echipament militar?
Marcel Ciolacu: În acest moment n-am avut, vă spun foarte corect, n-am avut nicio discuție în ceea ce privește achiziția de echipament militar cu Statele Unite. Totuși, cel mai performant echipament militar este cel produs de Statele Unite. Cele mai multe investiții în noua tehnologie militară sunt făcute de către Statele Unite și de către companiile din Statele Unite ale Americii. Ministerul Apărării decide nevoile și urgențele de înzestrare ale armatei. Dacă vrem să avem parte de securitate în continuare e nevoie de înzestrarea armatei și, după cum bine știți, am alocat 2,5% din PIB.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Diana Buzea: Vă mulțumesc foarte mult. Vă reamintesc că este o vizită de cinci zile care se va încheia la New York.