VIDEO | Președintele Klaus Iohannis, despre tragedia în urma căreia doi tineri au murit după ce au consumat substanțe interzise: „Ne pare rău tuturor că se ajunge la astfel de excese”
Președintele Klaus Iohannis a efectuat marți o vizită la o școală din Buzău, acolo unde a susținut o conferință de presă.
„Este o tragedie și ne pare rău tuturor că se ajunge la astfel de excese, e nevoie ca organizatorii să fie mai fermi. Dacă vrem să mergem la rădăcină, este nevoie de educație. Mă însoțește și ministrul de Interne și sunt convins că are deja o abordare”, a transmis președintele Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe susținută la o școală din Buzău.
Președintele Iohannis, vizită la o școală din Buzău
„Suntem într-o etapă în care încercăm să îmbunătățim întregul cadru pentru școli cu abordări mai acuale. Educația pentru mediu este parte importantă în programul România Educată. Avem aici o școală care aplică foarte multe din ceea ce ar trebui să se găsescă în școli”, a completat președintele Iohannis.
„Această școală, școala 11 din Buzău, pune un accent deosebit pe educație pentru mediu, pe economie circulară, există o seră didactică și multe proiecte.
Felicitări echipei și conducerii școlii și o apreciere specială pentru elevii care participă. Este important că tânăra generație e preocupată de mediu", a mai declarat Klaus Iohannis.