Am avut parte de prima noapte cu temperaturi minime. Minus 1,3 grade s-au înregistrat la Miercurea Ciuc, iar în perioada următoare ne așteaptă nopți tot mai reci. Colegul meu, Adrian Jătăreanu, ne spune ce valori sunt prognozate. Bună seara, Adrian!
Bun găsit,
Meteorologii spun că în nopțile care urmează, temperaturile vor fi în jur de 0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, adică în Harghita, Covasna și Mureș. Și în restul țării, însă, vom avea o răcire semnificativă. La Brașov, de exemplu, vom avea minime de doar 7 grade la noapte și nu vor crește cu mult nici în nopțile care urmează. Nici în Moldova nu va fi mai cald. La Iași, minimele nu vor depăși 12 grade. În București, temperaturile vor fi cuprinse între 9 și 14 grade pe timpul nopții. Ziua, însă, vremea se va menține călduroasă, în cea mai mare parte a țării, iar specialiștii spun că temperaturile vor fi peste normalul perioadei.
Deocamdată, acestea au fost informațiile, la revedere!
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.