In articol:
Mergem acum pe litoral, unde cei care s-au grăbit să fure startul petrecerilor au ajuns deja la malul marii. Colega mea, Andra Ionescu a ajuns și ea odată cu prima parte a turiștilor. Bun găsit, Andra. Cum ți se pare atmosfera pe litoralul până în acest moment, mai ales că vremea nu prea ține cu voi, a transmis Cristina Dorobanțu.
Primii turiști au ajuns pe litoral
Vremea nu ține cu noi. Am ajuns în urmă cu puțin timp aici și după cum vedeți, după cum probabil v-ați dat seama, deja vremea este capricioasă. A plouat, bate vântul destul de tare și este destul de frig. Practic este un peisaj destul de posomorât, dacă putem spune, față de cum eram obișnuiți ână acum, cu plaja din Vama Veche.
Ce mai animă puțin atmosfera aceasta, dacă putem spune așa, sunt barurile de aici, de pe plajă, unde chiar dacă sunt goale, momentan muzica se aude așa încet,în boxe.
Cel mai probabil, petrecăreții încă nu au ajuns sau frigul de aici îi ține închiși la cazare. Să știți că am urmărit prognoza meteo și se anunță ploi în continuare și temperaturi de 14-15 grade celsius. În final aș vrea să vă zic, am urmărit puțin și cifrele și conform estimărilor turoperatorilor, peste 80.000 de turiști vor ajunge la mare în aceste zile libere. Rămânem și noi aici în continuare la malul mării să vedem cum se vor distra petrecăreții și să vă ținem la curent cu ce se petrece pe aici!