In articol:
Profesorul de 51 de ani care ar fi întreținut relații sexuale cu doi dintre elevii de la meditații s-ar putea întoarce la catedră. Dacă autoritățile nu iau alte măsuri în anchetă, din toamnă acesta ar putea preda din nou la Colegiul Național Sfântul Sava din capitală, a
transmis Cristian Sabbagh.
Profesorul acuzat de viol s-ar putea întoarce la catedră
În prezent, profesorul Sorin Spineanu-Dobrotă se afla sub control judiciar, ceea ce înseamnă ca în următoarele 60 de zile nu are voie să părăsească țara, sa ia legătura cu victimele și trebuie să se prezinte de doua ori pe săptămână la secția de politie. Potrivit legii, în astfel de cazuri, un dascăl nu poate desfășura activități didactice cu elevii pe durata cercetării penale, doar ca, asta înseamnă ca, daca autoritățile nu vor veni cu alte masuri in acest caz, profesorul ar fi
liber sa se întoarcă la catedra unde va preda economie din toamna. Va reamintesc ca acesta este acuzat că în 2021 ar fi întreținut relații sexuale cu doi băieți de 17 ți 16 ani care veneau la el pentru meditații. Potrivit unor surse, profesorul i-ar fi ademenit oferindu-le diverse cadouri, iar totul a ieșit la iveala acum pentru că victimele și-au făcut cu greu curaj să spună prin ce au trecut,
a transmis Diana Buzea.
Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro