Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare. Meteorologii spun că de mâine va fi cod portocaliu în câteva județe din sudul și în vestul țării, iar în restul teritoriului se emite cod galben de temperaturi ridicate.
La noapte, cerul va fi mai mult senin vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile minime se vor încadra între douăsprezece treisprezece grade în depresiunile din Carpații Orientali și ajung până spre douăzeci și trei chiar douăzeci și cinci de grade.
Pe litoral mâine va fi o zi deosebit de caldă cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil cu înorări temporare după amiaza, când vor fi averse slabe descărcări electrice și ușoare intensificări ale vântului, local prin Carpații Occidentali și Meridionali precum și în nordul Carpaților Oriental, ci doar izolat prin Banat, Crișana, Maramureș și în Transilvania.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între treizeci și două până la treizeci și nouă de grade.