Iată prognoza meteo actualizată.

Cum va fi vremea?

„Astăzi, cerul a fost variabil, temporar noros în nord-estul țării şi la munte, zone în care pe suprafeţe mici s-au semnalat averse slabe. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 21 şi 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Moldovei şi în estul Munteniei.

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări în nord-estul ţãrii şi la munte unde vor fi posibile averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-est. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 şi 15 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiţii de ceață.

Citește și: Cum a ajuns un român să spele mașinile Regelui Charles? Eugen are o poveste impresionantă

Citește și: Cum a ajuns un român să spele mașinile Regelui Charles? Eugen are o poveste impresionantă

Mâine, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru a doua decadă a lunii aprilie, cu precădere în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse şi descărcări electrice, spre seară, pe arii restrânse la deal şi la munte şi doar izolat în restul teritoriului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în sud-est, dar şi asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 29 de grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În Muntenia se anunță temperaturi ridicate și cer în mare parte senin. Maximele urcă până la 25 de grade în Slobozia, 27 de grade în Călărași.

În Transilvania cerul va prezenta înnorări și pe arii restrânse va ploua. Valorile termice vor fi de 23 de grade la Cluj și 25 de grade în Alba Iulia.

În Moldova se anunță vreme însorită și foarte caldă pentru aceasta data. Mercurul din termometre urcă până la 21 de grade în Iași, 22 de grade în Botoșani.

În vestul țării cerul va fi variabil, iar temperaturile maxime urcă până la 24 de grade în Arad, 26 de grade în Timișoara.

În Oltenia avem parte de vreme caldă, iar vântul va adia ușor. Se vor înregistra 28 de grade în Craiova, la fel și în Turnu Severin.

În Dobrogea cerul va prezenta înnorări temporare. Maximele ating 23 de grade în Constanța, 21 de grade în Mangalia.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

În Capitală, am avut parte de vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul a fost senin, iar temperatura maximă a fost de 28 de grade.

La noapte cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 10...12 grade, mai coborâtă în zona preorășenească.

Mâine, vremea va fi predominant frumoasă şi deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade.

La munte, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru a doua decadă a lunii aprilie, deşi valorile termice vor fi în ușoară scădere faţã de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, averse şi descărcări electrice, în a doua parte a zilei şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări asociate averselor. Se vor înregistra 17 grade în Sinaia, 13 grade în Semenic”, a transmis Anca Ciota.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: