In articol:
Iată prognoza meteo actualizată pentru data de 18 aprilie 2024.
Cum va fi vremea?
„Până în aceasta seara la ora 21 avem în vigoare cod galben de vânt puternic. În judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti vântul va avea intensificări, cu rafale de pana la 70 km/h.
La noapte, cerul se va mai degaja, iar aria ploilor se va restrânge treptat către nord-estul teritoriului. La munte, mai ales la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviță şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime, în general apropiate de valorile obişnuite în această perioadă, se vor situa între -2 şi 9 grade. Spre sfârșitul intervalului, pe alocuri se va forma ceaţã şi cu precădere în regiunile intracarpatice şi zona deluroasă vor fi condiţii de brumă.
Mâine, vremea va fi rece dimineață, iar temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor şi va ploua, local în nord, centru şi est şi pe arii restrânse în rest. În zonele montane, la peste 1700 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviță şi ninsoare, iar la altitudini mai joase vor predomina ploile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate.
În Muntenia, cerul va fi variabil. Maximele urcă până la 16 grade în Slobozia, 17 grade în Călărași.
În Transilvania meteorologii anunță ploi și vreme răcoroasă. Vor fi 10 grade la Cluj și 13 grade în Alba Iulia.
În Moldova se anunță vreme instabilă cu ploi. Mercurul din termometre urcă până la 15 grade în Iași, 12 grade în Botoșani.
În vestul țării cerul va fi variabil. Temperaturile maxime urca pana la de grade 14 grade Arad, 15 grade în Timișoara.
În Oltenia va fi o zi destul de plăcută. Vor fi intervale cu soare, iar maximele ajung la 17 grade în Craiova, la fel și în Turnu Severin.
În Dobrogea cerul va prezenta înnorări de scurta durată. Maximele ating 14 grade în Constanța, 14 grade in Mangalia.
În Capitală, valorile termice au continuat să scadă uşor. Cerul va avea înnorări şi va ploua slab. Temperatura maximă s-a situat în jurul valorii de 19 grade.
Citește și: VIDEO- Avertismentul meteorologilor: Vreme rece și cod galben de vânt/ Zonele vizate
La noapte, cerul se va degaja, iar vântul va slăbi în intensitate. Temperatura minimă va fi de 6 grade, mai scăzută în zona preorășenească, spre 2...3 grade.
Mâine, vremea va fi rece dimineaţă. Cerul va avea înnorări, iar probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată spre seară. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade.
La munte vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul zilei vor fi precipitaţii locale, în general slabe. Acestea vor fi sub formă de lapoviță şi ninsoare la peste 1700 metri, iar la altitudini mai joase vor predomina ploile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele Carpaţilor Orientali. Vor fi grade 6 grade în Sinaia, 7 grade la Stâna de Vale”, a transmis Anca Ciota.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro