Se pare că victima ar fi fost cea plătită să-l asasineze pe unul dintre cei care i-au luat viaţa. Mărturiile şocante au fost făcute chiar de cei care l-au omorât pe John Englezu atât în faţa anchetatorilor, cât şi într-o filmare urcată pe internet înainte să se predea autorităţilor malteze.

Filmarea a fost realizată de cei 3 membri ai clanului Chira din Bucuresti care l-au ucis pe John Englezu în faţa unei secţii de poliţie, înainte de a se preda.

Ei au susţinut şi în faţa anchetatorilor că în această poveste, ei sunt victimele de fapt.

John Englezu ar fi fost plătit de un alt clan

Mai exact, potrivit spuselor celor 3, John Englezu ar fi fost plătit de un alt clan ce se ocupă cu prostituţia în Malta să îi ucidă pe cei membrii clanului Chira. Motivul ar fi fost unul simplu: interlopii bucureşteni ar fi încălcat teritoriul altor mafioţi aducând propriile fete să se prostitueze în oraşul San Julien, unde a avut loc şi crima.

Citește și: Noi detalii despre John Englezul! Interlopul ucis în Malta a plănuit în urmă cu 20 de ani să o răpească pe Victoria Beckham

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei- antena3.ro

Citeste si: Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”- wowbiz.ro

”Doi bărbați, de 35 și 32 de ani de naționalitate română, au fost ieri trimiși în judecată și acuzați de crimă. Aceștia au pledat nevinovați și sunt ținuți în arest. Al treilea român va fi dus la instanță zilele următoare. El încă se recuperează în spital”.

SURSA: COMUNICAT DE PRESĂ POLIŢIA DIN MALTA

Unde a avut loc crima

Crima a avut loc într-o zonă centrală a oraşului.

Potrivit poliţiei malteze, care a analizat imaginile de pe camerele de supraveghere, John Englezu, care era însoţit de alţi 2 bărbaţi, ar fi intrat în vorbă cu membrii clanului Chira, într-o ceainărie. Nu a durat mult până când discuţia a degenerat într-o încăierare cu arme de foc şi cuţite, care s-a mutat în stradă. Imediat ce membrii clanului interlop din România l-au înjunghiat pe John Englezu, au luat-o la goană.

Citește și: VIDEO- John Englezu a fost asasinat în Malta. Interlopul român ar fi vrut să recupereze o sumă de bani

În imaginile filmate la doar câteva minute dupa ce a fost înjunghiat, se poate observa cum echipajele medicale încearcă să îl ţină în viaţă pe interlopul ce avea atât cetăţenie română, cât şi engleză. După ce pare că salvatorii l-au stabilizat, este pus pe o targă şi transportat la spital. 2 ore mai târziu, John Englezu avea sa moara pe masa de operaţii.

Cine a fost John Englezu

John Rivas, cunoscut în lumea interlopă după apelativul John Englezu a fost unul dintre cei mai temuţi interlopi din ţara noastră, dar şi din Marea Britanie. În Marea Britanie a fost implicat în 2 jafuri brutale. În anul 2008 a părăsit tărâmul britanic după cel de-al doilea jaf, în care a şi ucis şi torturat un angajat al unei bănci.

În cadrul percheziţiilor realizate în casa interlopului, autorităţile britanice au găsit şi schiţele unui plan bine pus la punct de a o răpi pe Victoria Beckham, alături de alţi 2 camarazi de jafuri. Recompensa pe care avea de gând să o ceară era una fabuloasă: 8 milioane de lire sterline.

Citeste si: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și a strecurat indicii într-o carte. Cine le găsește le păstrează- antena3.ro

Citește și: Criminalul Georgetei încă nu a fost găsit. Polițiștii italieni se chinuie de o săptămână să deslușească misterul

S-a mutat în România unde in 2013 şi-a bătut un coleg bodyguard până aproape l-a omorât. Doi ani s-a chinuit victima prin spitale, până a încetat din viaţă. Pentru această crimă, John Englezu a stat numai 2 ani după gratii, fiind eliberat pentru bună purtare. În acelaşi an în care a fost eliberat, temutul interlop a dat o nouă lovitură, alături de 5 asociaţi: l-au serechestrat pe patronul unui cunoscut club din Mamaia în casă, l-au torturat şi i-au furat 100.000 de euro. Această faptă i-a adus o condamnare de 7 ani şi 10 luni de închisoare, însă, pe care, nu a săvârşit-o niciodată. Fugind de autorităţile române, britanice şi de Interpol, John Englezu şi-a găsit sfârşitul in mâna celor pe care îi credea fraţi de infracţiuni.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si