In articol:
La data de 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare pun în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Operațiunea este derulată sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R.
Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Arme introduse ilegal în România
Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară.
La introducerea în țară, armele nu au fost declarate autorităţilor vamale şi nu au fost îndeplinite condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.
Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.
Razii în toată țara
De asemenea, la această oră, au loc acțiuni de tip ,,RAZIE”, în toată țara, în scopul prevenirii faptelor antisociale.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.