![VIDEO - Reacția halucinantă a unei femei atunci când a văzut în curtea sa un urs masiv care îi alerga caprele: „Mușcă-l, Ursulică!” VIDEO - Reacția halucinantă a unei femei atunci când a văzut în curtea sa un urs masiv care îi alerga caprele: „Mușcă-l, Ursulică!”](https://cdn.knd.ro/media/521/2863/1712/20329488/1/fotojet-2023-07-03t101517-260.jpg?width=320&height=180)
VIDEO - Reacția halucinantă a unei femei atunci când a văzut în curtea sa un urs masiv care îi alerga caprele: „Mușcă-l, Ursulică!”
Actul incredibil de eroism al unei femei! Și-a riscat viața pentru a-și salva caprele. În ajutorul i-a sărit câinele, iar în cele din urmă, ursul masiv care îi fugărea caprele s-a predat în fața lui Ursulică. Cum s-a petrecut totul?!
O femeie din Mânzălești a fost la un pas de moarte, după ce a observat un urs masiv în propria curte! Animalul sălbatic îi alerga caprele și, pentru a le salva și pentru a alunga ursul, femeia a pornit pe urmele lui.
Ea a fost însoțită de câinele său și, în loc să se adăpostească și să sune la 112, ea s-a „aventurat” către animalul sălbatic pentru a-l prinde și a-i veni de hac!
„Mușcă-l, Ursulică!”
Totul s-a petrecut zilele trecute în satul Plavățu din comuna buzoiană Mânzălești. Femeia s-a trezit cu un urs chiar în curtea sa. Animalul sălbatic intrase printr-o spărtură făcută chiar de el în gardul metalic și încerca să prindă caprele care se aflau la păscut în grădină.
Femeia a pornit alarmată pe urmele ursului sălbatic și foarte mare, alături de cățelul său, urlând după el. Atunci când a văzut pericolul, femeia și-a dezlegat prietenul necuvântător, pe Ursulică, și au pornit amândoi în „misiune”.
Scena incredibilă și periculoasă a fost filmată de protagonista întâmplării, care se afla în plină acțiune, pe urmele ursului!
Ursul ar fi cântărit peste 400 de kilograme
Dorința femeii de a-și proteja caprele a fost multa mai puternică decât propria siguranță. La acel moment, femeia era singură, soțul ei fiind plecat la muncă în Italia.
Potrivit martorei, ursul era unul foarte mare, de peste 400 de kilograme. Ea a observat caprele venind în fugă, iar atunci când s-a uitat mai atent, ursul le fugărea, fiind în spatele lor.
Femeia a mai povestit că ursul făcea doi pași înainte, unul înapoi, chiar s-a ridicat în două picioare, iar într-un final a cedat în fața lui Ursulică.
În mediul online, eroina a fost apreciată pentru curajul incredibil de care a dat dovadă, în lupta sa de a alunga animalul deosebit de periculos. Ea a primit și mustrări pentru că și-a pus viața în pericol.