In articol:
„După audieri au fost reținute 11 persoane, iar 4 au fost plasate sub control judiciar. Dar cu mai multe detalii ni se alătură colega mea, Delia Săndulachi”, a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.
Reținuți în cazul dosarului de la Spitalul Botoșani
„Audierile au durat toată noaptea, iar printre cei reținuți se numără și fostul manager al spitalului din Botoșani care a fost demis vara trecută după ce tânăra mamă s-a stins pe patul de spital. De asemenea, printre cei reținuți se mai numără medici, asistenți medicali, dar și angajați din ramura administrativă a spitalului. Anchetatorii au suspiciunea că cei care își doreau să se angajeze la spitalul din Botoșani o puteau face doar dacă aveau suma necesară.
Șpaga ar fi pornit de la două mii de euro pentru angajații necalificați și ar fi ajuns pentru unele posturi chiar și la 15 mii de euro dacă vorbim, de exemplu, de un post de asistent medical. Banii ar fi ajuns la destinatari prin intermediari, iar, în schimb, candidații ar fi primit subiectele și rezolvările la proba scrisă. Faptele de corupție s-ar fi petrecut în ultimii cinci ani, spun procurorii DNA, care au făcut percheziții ieri atât la unitatea medicală din Botoșani cât și la instituții publice la sediul unui partid politic dar și acasă la suspecți.
La percheziții anchetatorii au găsit sume de bani peste 65 de mii de euro, dar și bijuterii sau ceasuri de lux care ar fi fost primite ca mită. Toți suspecții reținuți, 11, la număr vor ajunge astăzi la Tribunalul Suceava cu propunerea de arestare preventivă”, a transmis Delia Săndulachi, corespondentul Știrilor Kanal D.
Citește și: Șpagă de 15.000 euro pentru a lucra ca asistentă în "spitalul groazei" de la Botoșani. Cine sunt cele 11 persoane reținute de procurorii DNA
Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro