„Filmez ca să am, ne bucurăm că am ajuns cu bine”.
Acest tânăr și-a dorit să împartă și cu prietenii momentele petrecute la pelerinaj, așa că nu a renunțat la telefon nici în momentul în care a ajuns lângă raclă. Cu o mână a ținut dispozitivul care filma totul, iar cu cealaltă și-a făcut cruce.

Pelerinajul de la Iași, transmis live pe rețelele de socializare

„- Am făcut poze, video, am mai închis, am repornit.
- Reușești să te și rogi, să și filmezi?
- Da, da, da, bineînțeles. Filmez și mă rog în gând”.
La fel a procedat și această doamnă. Când a ajuns sub baldachinul împodobit cu flori, femeia a făcut mai întâi fotografii din toate colțurile cu racla Sfintei Parascheva, apoi s-a închinat.

Citește și: VIDEO- Capitala Moldovei, luată cu asalt de credincioși. Mii de pelerini vin să se roagă la Racla Sfintei Parascheva

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

De altfel, rețelele de socializare sunt pline cu clipuri de la pelerinajul de la Iași.
Preoții îi sfătuiesc totuși pe credincioși să încerce să renunțe la telefoane măcar atunci când ajung lângă racla sfântă.
„Vedem că sunt credincioși care intră și live, dar socotesc că sunt clipe pe care, deși ei cred că le câștigă, de fapt, le pierd pentru că e un moment de reculegere, în care se pot regăsi pe ei înșiși”,

a spus un preot.
De asemenea, duhovnicii spun că oamenii ar trebui să păstreze o decență și atunci când vin cu obiecte pe care își doresc să le sfințească.
Acest bărbat, de exemplu, a adus un covor.
„Am adus un covor pentru Sfântă, să-l punem acolo că așa e bine. Așa trebuie să aducem noi câte un cadou că ne face bine, ne ajută pentru sporul casei, pentru tot ce trebuie. E exact ce trebuie, așa mi-a plăcut mie să-l cumpăr”.
Ultima zi de pelerinaj este duminică. Până acum, la moaștele Sfintei Parascheva s-au închinat peste 150 de mii de persoane.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si