
VIDEO| Rupere de nori în Capitală: Sistemul putred de canalizare nu face față unor astfel de ploi violente
O rupere de nori după câteva zile prea calde a provocat dezastru în Capitală! Mai multe bulevarde s-au înecat în puhoaie, dar mai trist e că după ce apele s-au retras, au lăsat să se vadă o realitate revoltătoare. Sistemul putred de canalizare nu face față unor astfel de ploi violente, care tind să devină o regulă din pricina schimbărilor climaterice.
A fost rupere de nori, duminică seară, în Capitală! Nu sunt valurile mării, ci imaginile surprinse în zona Tineretului care s-a transformat într-un veritabil lac. La mai bine de 12 ore de când ploaia torențială s-a oprit, efectele încă se văd.
Aleile, spaţiile verzi şi o parte din locurile de joacă sunt inundate în parcul din zonă.
Cum arăta Capitala la 12 ore după potop
Realitatea românească ne loveşte în plin. Luni dimineaţa, după numai câteva ore, aspersoarele funcţionau de zor. Gazonul dintre şinele de tramvai era udat, de parcă nu mai plouase de săptămâni bune.
Compania de apă şi canalizare susţine, într-un comunicat, că un astfel de eveniment are o probabilitate de apariţie la câţiva zeci de ani.
Citeste si: Ploile torenţiale au făcut prăpăd în 11 judeţe
În urmă cu o lună, după alte ploi torenţiale, reprezentanţii companii spuneau că astfel de cantităţi apar o dată la 20 de ani. Cert este că sistemul actual de canalizare nu face faţă.
Bani pentru reducerea riscului de inundaţii în Capitală
La capitolul promisiuni stăm bine: peste 300 de milioane de euro sunt pregătiţi, printre altele, pentru reducerea riscului de inundaţii în Capitală.
Citeste si: România lovită din nou de furtuni, ploi și inundații