In articol:
- Astăzi se sărbătorește Crăciunul pe rit vechi
- Bucatele tradiționale sunt nelipsite de pe masă, de Crăciun
În satul Jurilovca, din Județul Constanța, cea mai mare comunitate de lipoveni sărbătorește astăzi Crăciunul. Oamenii au mers de dimineață la slujbă, au colindat casele și apoi s-au așezat la masă.
Astăzi se sărbătorește Crăciunul pe rit vechi
În Jurilovca, Crăciunul începe cu o slujbă de 4 ore. Este plină de semnificații pentru aceștia, așa încât cu toții s-au unit în rugăciune.
La final de slujbă, toți primesc împărtășania și binecuvântarea Domnului. Nu pleacă nimeni acasă fără pâine sfințită.
„La noi, prima dată e biserica, slujba și după aia acasă. Deci, asta este, de fapt, în primul rând sărbătoarea.
În satul Jurilovca trăieşte cea mai mare comunitate de ruşi lipoveni. Aici, tradițiile sunt păstrate cu sfințenie de peste 100 de ani. Odată ajunși acasă, aceștia se pregătesc pentru marele ospăț.
Citește și: Crăciunul pe stil vechi 2023-2024. Când sărbătoresc Nașterea Domnului ortodocșii pe stil vechi
Bucatele tradiționale sunt nelipsite de pe masă, de Crăciun
De pe mesele lipovenilor nu lipsesc bucatele tradiționale.
„Aici avem salată de icre de crap, salată de știucă pe paine prăjită, scrumbie afumată cu roșii, acolo avem rulouri din fileu de șalău cu mozarella, iar dincolo avem file de șalău la cuptor cu ciuperci, nelipsită salată boeuf, cârnați, tobă, caltaboși”
Grupurile de colindători bat din ușă-n ușă ca să vestească naşterea Mântuitorului. Tinerii nu pleacă acasă cu mâinile goale.
În prima zi de Crăciun este vorba doar despre colinde religioase, așa că gazdele țin porțile deschise pentru toți cei care vor să binecuvânteze casele.
Ne mutăm în Banat, unde există o comunitate importantă de sârbi care sărbătoresc și ei Crăciunul pe rit vechi.
Au fost flăcări uriașe, ploaie de scântei și colinde la Biserica sârbească din centrul istoric al Timișoarei. Zeci de sârbi s-au adunat să participe la ritualul din Ajunul Crăciunului.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Badnjak-ul, în fapt un trunchi de stejar, a fost aprins la toate bisericile și mănăstirile sârbești din Banat. Potrivit credinței, cu cât flăcările sunt mai înalte și cu cât ies mai multe scântei, cu atât anul va fi mai bogat.
Aproximativ un milion de persoane sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi.