VIDEO - Scăldatul s-a terminat într-o tragedie pentru un băiat de 15 ani
Tragedie într-o familie din județul Argeș. Un băiat de 15 ani a murit aseară după ce a plecat cu câțiva prieteni la scăldat.
Lacul din comuna Stolnici a fost locul unde băiatul de 15 ani și-a găsit sfârșitul. De câteva zile, el împreună cu alți copii, se jucau în apropierea apei iar seara trecută adolescentul a intrat să se scalde. Când au văzut că nu mai iese la suprafață, prietenii victimei și-au anunțat părinții.
Un alt copil aflat în zonă a intrat în lac după băiatul care s-a inecat, dar nu a reușit să îl găsească. Până la venirea salvatorilor, un localnic a reușit scos pe băiat din apă, fără suflare.
„Apa era undeva la doi metri adâncime unde a fost găsit. De la momentul apelului, în jur de 20 de minute a stat sub apă. După ce a fost extras din apă au început imediat manevrele de resuscitare”, spun salvatorii.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Aproape două ore s-au chinuit medicii de pe ambulanță să îl readucă la viață pe adolescent, însă fără succes. Localnicii spun că cei mici se joacă des în apropierea lacului, deși zona este destul de periculoasă.
„Au pus o ață acolo și se dădeau după ața aia. Eu îi vedeam când veneam de la muncă cum se jucau seara.
L-au adâncit anul trecut, în vară. Adâncă este, dar nu este peste tot. Probabil că el a scăpat într-o gaură ceva”, spun localnicii.
Vestea morții băiatului a căzut ca un trăznet pentru mama lui care a leșinat și a avut nevoie de ajutorul medicilor. Polițiștii din Argeș au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.