„Unii mi-au spus ca am picioare mai frumoase decât fetele, să continuu să merg așa, și dacă într-un an de zile vom merge tot așa voi merge în continuare cu rochie, vor ajunge toți să poarte rochii și fuste, alții au spus că sunt sărit, că sunt o eroare a
naturii, trangenderii să fie puși la colț, dacă nu mi-e frică noaptea să nu fiu bătută. Am zis domnule, sunt campion atletism, alert foarte bine dacă este”, a povestit omul legii.
El este polițistul transgender din Capitală care isterizează internetul după ce au apărut fotografii cu ținutele cu care defilează la serviciu. Absolvent al Academiei de Poliție, Cezar Bucur, responsabili cu pregătirea agenților locali din Capitală, se declară transgender.
Poartă fuste și rochii, umblă ba pe tocuri, ba în sandale. E mereu accesorizat din cap până în picioare, iar unghiile sunt vopsite în alb sau negru, atunci când e în timpul programului: „Îmi permit să mai fac câteodată în roz pentru că este o culoare pe care o folosește și Prințul Harry, care denumit prințul unghiilor roz bombon. Un ceas, sandale, unghiile negre. Inclusiv fotbalistul Ronaldo poartă unghii negre, făcute.”
Sunt deja doi ani de când polițistul se identifică femeie. Își spune Mihaela, iar în declarația de avere postată pe site-ul Direcției Generale de Poliție Locală și Control, începe cu „subsemnata”. Superiorii lui se împotrivesc total și i-ar fi reproșat de nenumărate ori că ar încălca regulamentul instituției prezentându-se așa la muncă: „Mi s-a spus la un moment dat că nici cu ochelari de soare n-am voie să intru, n-am voie să port ținute feminine și pur și simplu am fost discriminată.
De ce au murit 1066 de oameni la Revoluție? Ca să călcăm în picioare trangenderii?”
Ba mai mult, se plânge că ar fi victima abuzurilor din partea unui anumit șef din instituție: „La un moment dat mi-a băgat mâna pe sub fustă într-un birou și a zis: da, chiar nu are chiloți pe el. M-a lovit în sediul Poliției Locale. Există un dosar deschis la Parchet.
Mi-a prins mâna la ușă, există un al doilea dosar penal, iar în această instituție am fost supusă la o grămadă de discriminări, de la a nu purta cercei, care au fost considerați mizerii. Domnul director general actual sper să-și fi schimbat atitudinea, că este om inteligent, mi-a zis să nu port haine cu steagul Statelor Unite pentru că sunt haine de bâlci. Am fost sancționată.”
Pe lângă plângerile pentru abuz, a contestat în instanță și codul vestimentar impus de conducerea poliției locale: „Se spune că numai bărbații au interzis să poate cercei, au voie numai tricouri
polo. Ce să facem cu tricourile care sunt cu anchior? Să le tăiem și să le punem nasturi? N-au voie decât pantofii. Am sesizat pe primarul general. Mi s-a zis că de ce am sandale. Păi au voie numai femeile sandale?”
Cum era de așteptat, părerile oamenilor sunt împărțite: „Da, ar trebui să fim mai deschiși, dar dacă spuneți că așa se îmbracă și la muncă, nu mi se pare un mediu chiar ok deocamdată, pentru că încă nu e văzut de bine lucrul ăsta la noi, dar fiecare ar trebui să facă ce vrea și să
se îmbrace cum vrea, asta e părerea mea în general. Deci eu îl susțin”, „Consider că asta este un drept al fiecăruia și personal pe mine nu m-ar deranja absolut deloc”, „Clar nu! Despre ce vorbim? Adică nu știu, poliția nu are o mică școală în care să vadă cum e cu Geneza, cum e cu să rămână omul om? Nu e prea mult, e imposibil de acceptat din punctul meu de vedere.”