VIDEO: Scandal în Parlament. Senatorul POT, Pintea Paul Ciprian, nu a terminat liceul, a trecut în CV o academie de matrimoniale și are două dosare penale
VIDEO Scandal în Parlament. Senatorul POT, Pintea Paul Ciprian, nu a terminat liceul, a trecut în CV o academie de matrimoniale și are două dosare penale
Senatul României devine încet, dar sigur, locul unde bacalaureatul e opțional, dar dosarul penal e obligatoriu. Un exemplu grăitor vine din Partidul Oamenilor Tineri. Senatorul are treizeci și șapte de ani și a fost aruncat în comisia de buget- finanțe, cu toate că el a făcut trei clase de liceu, cu specializarea zidar- pietrar- tencuitor, iar în CV, din neștiință, a trecut că e cursant la o academie de matrimoniale.
Eu, Pintea Paul Ciprian, în calitate de senator, ales în circumscripția electorală numărul treizeci și trei, jur credință patriei mele România. Jur să respect constituția și legile țării. Așa să mă ajute Dumnezeu.
În momentul în care a jurat cu mâna pe Biblie să respecte legea, senatorul Paul Ciprian Pintea era protagonist în două anchete penale pentru conducere fără permis. În Zalău a fost condamnat în primă instanță la un an și două luni de închisoare cu suspendare, iar al doilea dosar se judecă la Curtea Supremă, având în vedere că bărbatul e demnitar cu imunitate acum. Luat la întrebări, fuge de camerele de filmat ca necuratul de tămâie.
I se potrivește mănușă lui Pintea, căci problemele cu legea nu singurele lui lipsuri.
Senatorul nu se pierde doar printre cifre și proiecte bugetare, ci și în termeni.
Tot în CV a ținut să menționeze că s- a apucat anul trecut de un curs online de business management tip Cambridge, la academic singles. A șters aceste detalii după ce internauții l- au avertizat că oricât de pompos ar suna, academic singles e, de fapt, un site de anunțuri matrimoniale.Ce spune șefa lui de partid? Nimic. Sfidătoare, cum ne- a obișnuit, Ana Maria Gavrilă vrea să fie lăsată în pace.
Pintea n- a trecut prin Parlament astăzi. S-ar fi simțit rău, spun colegii senatori, care- i sar în apărare. Ce dacă n-are bacalaureat, are alte abilități susțin aleșii.
Sălăjenii i-ar contrazice. Sunt extrem de revoltați de când au aflat că îi reprezintă un senator ca Pintea.
Nu putem accepta ca un om care are condamnări penale, care are înșelăciune dovedită, care nu are capacitatea nici măcar de a scrie corect pentru că CV-ul era plin de greșeli de ortografie, dumnealui să ne facă nouă legi, dar în Parlament se pare că poate să ajungă orcine. Fără o minimă pregătire, cu fapte penale înscrise, mințind chiar în documentele oficiale depuse la Parlament când și-a luat legitimația.
Și nu e primul scandal care cutremură Partidul Oamenilor Tineri. Deputatul Răzvan Mirel Chiriță a fost trimis în judecată de DNA, după ce, în pandemie, firma lui a derulat contracte supraevaluate cu primăria Slatina.