VIDEO Scenariul care lasă PNL la ușă! Ce au spus Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu despre alegerile prezidențiale
Cei doi lideri politici au spus că atât PNl, cât și PSD, vor avea candidați la alegerile prezidențiale.
„Nici nu s-au stins bine ecourile după alegerile locale și europarlamentare, că a început tocmeala pentru scrutinul prezidențial. PSD, din postura partidului care a strâns cele mai multe voturi la nivel național, cere liberalilor să accepte un tandem Mircea Geoană – președinte, Marcel Ciolacu – premier. Răspunsul PNL-ului a fost unul tranșat”, a transmis Christian Sabbagh.
„Partidul Național Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale și toate aceste, cum este normal în viața politică și în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor”, a spus Nicolae Ciucă, președinte PNL.
Și PSD neagă varianta unui astfel de scenariu.
„Partidul Social-Democrat va avea candidat”, a spus Marcel Ciolacu, președinte PSD.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Cu alte cuvinte, cei doi președinți anunță o vară fierbinte dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în septembrie, așa cum e stabilit în acest moment.
„Aici este vorba de o confruntare politică. Sigur, nu ne așteptăm să fie un fel de tango”, a declarat Nicolae Ciucă.
Analiștii politici văd deja un traseu infernal pentru liderul PSD către Cotroceni.
Citește și: Marcel Ciolacu, val de critici față de Clotilde Armand și Radu Mihaiu: „Stau la televizor și se plâng”
„Chiar dacă domnului Ciolacu i-ar surâde ideea de a deveni președintele României, știe că pentru candidații PSD este o idee riscantă, care s-a terminat prost, cel puțin pentru ultimii candidați ai PSD din ultimii 20 de ani”, a transmis Valeriu Turcan.
Contactat telefonic, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, nu a dorit să comenteze varianta unei candidaturi la prezidențiale în tandem cu liderul PSD, care ar urma să ocupe funcția de premier.