In articol:
UPDATE. În urma bombardamentelor Rusiei la granița cu țara noastră, Ministerul Apărării a venit cu o reacție.
" Duminică, 17 septembrie, forțele ruse au continuat atacurile asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniței cu România.
Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate.
Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de prealertă aeriană, începând cu ora 22:55, pentru zona de nord a județului Tulcea, aflată în proximitate, cu potențialul de
Forțele MApN au întărit prezența și continuă să implementeze măsurile necesare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații.
Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar.
MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situația generată de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea", se arată în comunicatul de presă al Ministerului Apărării, potrivit Antena3.ro
Un român, localnic din Periprava a înregistrat cu telefonul mobil momentele în care dronele rusești atacă un mic oraș ucrainean situat pe malul Dunării, la doar câțiva kilometri de granița cu România.
Cu toate că li s-a recomandat să rămână calmi și să se refugieze în beciuri, departe de ferestre și pereții exteriori, locuitorii au trăit încă o perioadă extrem de înspăimântătoare pe parcursul celor 90 de minute estimate de autorități.
A fost emis mesaj RO-ALERT
În România, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj prin sistemul RO-ALERT, prin care a informat populația din județul Tulcea cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian tranzitat de drone.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Potrivit reprezentanților ISU Tulcea, acesta a fost un act de comunicare care a inclus recomandări pentru protecția locuitorilor din regiunile respective.
Acest mesaj a fost transmis către zona de nord a județului Tulcea și către zona de frontieră din municipiul Galați, în special pe plaja Cotul Pisicii în apropierea Vamei Giurgiulești.
Cel mai probabil, obiectivele rușilor au inclus localitatea ucraineană Vâlcov, care are aproximativ 7.000 de locuitori și se află în apropierea satului românesc Periprava.