In articol:
„Ritualul se desfășoară în fața templului Herei, la fel ca în Antichitate. Aprinderea flăcării se face de la soare, iar la acest moment sunt implicate 20 de vestale și Marea Preoteasă. Acestea vor adresa o rugăciune zeului Apollo, zeul Soarelui și al Luminii pentru a trimite razele soarelui și a aprinde torța sacră.
Se aprinde Flacăra Olimpică
Campionul olimpic la canotaj de la Jocurile din 2020 organizate la Tokyo, este primul purtător al torţei după ceremonia de aprindere de la Olympia.
Torța cu flacăra olimpică va porni într-o călătorie de 11 zile prin Grecia și, ulterior, se va îndrepta spre Franța. Va traversa 12.000 de kilometri și 400 de orașe pana când se va opri la Paris.
Evenimentul are loc cu aproximativ 100 de zile înainte de startul ediției de vară a Jocurilor Olimpice. Acestea vor avea loc la Paris între 26 iulie si 11 august.
78 de sportivi români s-au calificat la Jocurile Olimpice din acest an, la 10 sporturi diferite, printre care gimnastică artistică, atletism, înot sau canotaj”, a transmis Cristina Dorobanțu.