Trei scenarii sunt acum în lucru pe masa ministerului Muncii pentru noua lege a pensiilor.
Cele trei scenarii pentru noua lege a pensiilor
„Pensiile vor creste diferențiat. În primul rând se are în vedere adecvarea pensiilor mici”, a declarat Raul Giuglea, purtătorul de cuvânt al ministerului Muncii.
Dacă noul act normativ nu va fi gata până la 1 ianuarie, legislația actuală prevede o creștere comasată cu rata inflației.
Dar, Guvernul are în plan și acordarea unor bonusuri.
„Sunt peste un milion de oameni care au pensia minimă. Aceștia vor resimți cea mai mare creștere de la 1 ianuarie. Pe lângă majorarea de aproximativ 14% vor primi și ajutoare din partea statului, dar și un bonus dacă au lucrat mai mult de 25 de ani ”, a transmis
Diana Buzea, reporter Kanal D. „După 25 de ani vor fi majorate punctajele pe care le vor avea cei care muncesc mai mult.
Sunt analizate aceste diferențieri de punctaje în momentul acesta împreună cu experții de la Banca Mondială ”, a mai spus Raul Giuglea.
Comisia Europeană cere mai întâi de toate eliminarea inechităților din sistemul public de pensii. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că cea mai bună variantă ar fi cea în care se va ține cont de distributivitate.
„Sunt oameni care au muncit 30 de ani, dar au pensie de la CAP de 1.000
de lei 1.500 de lei. Anii de muncă i-au închis că nu exista contribuție pe timpul lui Ceaușescu. Cele pe contribuție și pensiile mari. Și ele trebuie să aibă o mărime. Nu va fi atât de mare, probabil 5%, altele mici vor avea și de 40%, altele de 20”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.
A doua variantă vehiculată propune o formulă de calcul bazată pe puncte de referință.
Cea de-a treia variantă ține cont de vechimea efectivă în muncă. Mai exact, peste stagiul de cotizare de 25 de ani se adaugă un sfert sau o jumătate de punct vechime în primii cinci ani sau mai mult pentru următorii ani.
Impactul financiar al noii legi este estimat la 16 miliarde de lei, iar acești bani se adaugă celor 113 miliarde, cât e acum bugetul pensiilor.
Citește și: Prima lună de școală s-a desfășurat fără elevii navetiști. Asociația Elevilor din Constanța spune că va merge în instanță
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro