„Sute de pacienți internați la Spitalul Municipal din Câmpina trăiesc parcă în infern. Unitatea medicală funcționează fără aer condiționat, astfel că oamenii sunt nevoiți să suporte temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Unii bolnavi refuză chiar să mai stea internați pentru că nu pot respira în saloane”, a spus Cristina Dorobanțu.
Citește și: VIDEO Canicula face din ce în ce mai multe victime! La doar 32 de ani, un bărbat din Iași a murit din cauza temperaturilor extreme
Pacienții nu mai vor să stea în spital
„Știți cum e? Exact cum bagi oala de ciorbă! Cum fierbe pe aragaz, așa fierbem și noi”.
Este strigătul disperat al unei paciente care simte că salonul în care stă s-a transformat într-un cuptor. Temperaturile de peste 35 de grade fac ca aerul din interior să devină irespirabil.
„Nu mai pot! M-am schimbat de două ori, sunt lac de apă! Nu mai pot! Mâine mă cer acasă, nu mai stau aici! Ce, am venit să fierb?”, a spus aceeași pacientă.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro
Din cele 60 de saloane ale Spitalului Municipal din Câmpina, nicio încăpere nu are aer condiționat din cauza unei firme care trebuia să demonteze și să pună în funcțiune o instalație de climatizare nouă. Lucrările au fost, însă, sistate din cauza unui război pornit între primărie și constructor.
„Temperaturi de 37 de grade dimineața. Deci, vă dați seama, nu sunt cele mai bune condiții, să spunem așa, pentru un copil care e bolnav”.
Temperaturile îi nemulțumesc și pe doctori
Disconfortul îl resimt din plin și cadrele medicale.
„Este foarte cald, sunt 35 de grade în saloane! Este un aer irespirabil. Nu avem nicio soluție. Am făcut nenumărate sesizări”, a spus Anca Damian, șef secție Medicină Internă.
Citește și: De pe aeroport direct la spital. O tânără a avut parte de șocul vieții după ce a trecut de porțile de control. Ce i-au descoperit aparatele de scanat în cap
Citeste si: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea- kfetele.ro
Citeste si: EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?- radioimpuls.ro
Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro
Managerul unității medicale spune că nu are cum să rezolve singur problema.
„Noi am achiziționat dozatoare, filtre de apă. Nu putem folosi ventilatoare, odată pentru că nu niciun fel de eficiență la aceste temperaturi, dar, în primul rând, pentru că legislația ne împiedică să utilizăm, ventilatoarele putând să mobilizeze germeni”, a precizat Călin Tiu, manager Spitalul Municipal Câmpina.
În aceste condiții, Prefectura Județului Prahova a dispus construirea unor comisii pentru verificarea problemei și găsirea unei soluții. Lucrările pentru modernizarea instalației de climatizare din Spitalul Municipal Câmpina au început în 2021, iar finanțarea a fost făcută din fonduri europene.
Constructorul ar fi cerut mai mulți bani, pe care primăria ar fi refuzat să îi aloce din bugetul local, fapt ce a dus la sistarea proiectului. Până în acest moment, atât reprezentanții Primăriei Câmpina, cât și cei ai companiei care se ocupă de montarea aparatelor de aer condiționat au refuzat să ofere un punct de vedere în legătură cu această situație.