„Procedurile au fost respectate ca la carte, dar pacientul a murit. Este situația din Vaslui, unde un bărbat a fost resuscitat zeci de minute pe stradă, în fața spitalului. Sediul ambulanței este în aceeași zonă, dar prima salvare sosită nu avea medic. Chiar și așa, angajații spitalului au predat pacientul celor de pe autospecială, pentru că aceasta este procedura. A doua salvare a venit de la zeci de kilometri distanță.
Vă avertizez, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Resuscitat în stradă, decedat la scurt timp
Bărbatului de 78 de ani i s-a făcut rău acasă. Rudele l-au urcat în mașină și s-au îndreptat spre Spitalul de Psihiatrie din Murgeni.
„L-au abandonat efectiv pe caldarâmul din fața spitalului, cerând colegilor noștri din spital intervenția, întrucât persoana se simțea rău”, a explicat Viorel Stratulat, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Psihiatrie Murgeni.
Primii au intervenit angajații spitalului care au început manevrele de resuscitare și i-au făcut bărbatului o injecție cu adrenalină. Sediul ambulanței din Murgeni e chiar lângă spital.
„Între timp, a sosit o primă ambulanță, fără echipaj medical, doar cu asistentă. Rolul colegilor mei de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni a încetat când a venit prima ambulanță. În aceste condiții, noi, ca spital, nu am putut decât să fim o vioară a doua”, a adăugat Viorel Stratulat, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Psihiatrie Murgeni.
Citește și: Radu, polițistul din Sibiu care a fost lovit în plin de o mașină a fost condus pe ultimul drum. Agenții din țară au venit să-și ia rămas bun
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Deși nu era medic pe prima autospecială sosită, procedura a fost respectată ca la carte. Abia a doua ambulanță ajunsă acolo avea medic. A venit de la 35 de kilometri distanță, din Bârlad. Pacientul a fost resuscitat zeci de minute, dar fără succes. În cele din urmă, s-a declarat decesul direct pe caldarâm, în gardul spitalului și aproape de sediul ambulanței. Cauza probabilă este un stop cardiorespirator. Spitalul de Psihiatrie din Murgeni a ajuns în atenția întregii țări după ce 3 pacienți au murit cu o toxiinfecție alimentară severă.
Deși au trecut mai bine de 3 luni de la această tragedie, cauza încă nu e clară.
În același județ, la Spitalul de Urgență Vaslui, un pacient COVID care a cărui externare a fost amânată, a legat câteva cearceafuri și a încercat să coboare pe geam de la etajul 4. Asistenta tocmai ieșise din salon, iar ceilalți pacienți erau imobilizați la pat. Victima de 64 de ani a căzut de la înălțime și acum e tratată la ATI, în stare gravă.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro