VIDEO ȘOCANT! Elev din Ploiești, lovit în timpul orelor cu scaunul în cap chiar de către profesorul său!
Poliţia prahoveană s-a autosesizat după apariţia unor imagini în care un profesor de la o şcoală din Ploieşti loveşte un elev cu scaunul.
Observatorul Prahovean a relatat, pe baza declaraţiilor mamei copilului agresat, elev al şcolii Ioan Grigorescu, din cartierul ploieştean Dorobanţul, că marţi, la ora de biologie, profesorul s-ar fi enervat din cauza comentariilor unui elev, dar profesorul i-a agresat fiul, crezând că el este cel care a comentat.
Elevul agresat i-ar fi cerut profesorului să se dea la o parte din faţa tablei, pentru a vedea ce scrie, iar un alt elev i s-ar fi adresat colegului, spunându-i ironic, ”să se dea cu capul de tablă (n.r.-profesorul)”.
O colegă a copiilor a înregistrat întreaga scenă, iar înregistrarea a ajuns în posesia mamei elevului agresat.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Aceasta susţine şi că directoarea şcolii ar fi aflat încă de miercuri, cerându-le elevilor să şteargă imaginile, sub ameninţarea aplicării unei ”amenzi”, nedorind ca imaginea şcolii să fie afectată.
Nici elevul agresat nu povestise acasă întâmplarea, însă mama sa a fost chemată la şcoală, vineri, de către diriginte, pentru a i se comunica faptul că fiul ei va avea nota scăzută la purtare, context în
care a aflat varianta fiului său asupra celor întâmplate.Conform femeii, băiatul prezenta urme vizibile de zgârieturi de pe ceafă, scrie Observatorul Prahovean.
Profesorul de biologie este un cadru didactic pensionat, care îi ţine locul titularei catedrei, aflată în concediu medical.
Elevul i-a mai povestit mamei că, la finalul incidentului, a cerut scuze, a dat mâna cu profesorul, care l-a rugat să nu mai povestească nimănui.
Mama admite că elevul are unele probleme de disciplină, dar spune că a fost în permanentă legătură cu şcoala şi că există măsuri disciplinare legale, care pot fi aplicate în cazul elevilor, dintre acestea nefăcând parte şi corecţiile fizice.
Ca urmare apariţiei subiectului în presă, poliţia s-a sesizat din oficiu "cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe".