In articol:
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Cluj-Napoca a ajuns la spital după ce a primit o sticlă în cap de la un grup de adolescenți beți.
Surse din anchetă au declarat, pentru Știrile Kanal D, că tinerii, aflați într-o avansată stare de ebrietate, ar fi vrut să urce în mașină cu o sticlă de alcool, iar șoferul nu ar fi
Șoferul de ride-sharing lovit cu sticla în cap a suferit un stop cardio-respirator și a fost resuscitat
Bărbatul, cunoscut cu probleme cardiace, a suferit un stop cardio-respirator și a fost resuscitat de echipajul medical sosit la fața locului.
În acest moment pacientul se află în UPU, intubat și ventilat mecanic, stabil și cu o evoluție pozitivă.
Comunicatul Poliției:
La data de 23 august a.c., în jurul orei 23.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați, prin intermediul unui apel 112, despre producerea unui conflict spontan pe strada Ion Agârbiceanu, din municipiul Cluj-Napoca.
Citește și: Un șofer de 19 ani a făcut prăpăd pe un drum din Buzău! Au fost rănite 12 persoane, printre care și 5 copii
Din primele cercetări efectuate a rezultat că ar fi avut loc o altercație între mai multe persoane necunoscute și un conducător auto de 50 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care efectua transport de persoane
În timpul stării conflictuale, persoanele necunoscute l-ar fi agresat fizic pe acesta, ulterior părăsind locul faptei.
Astfel, ca urmare a investigațiilor desfășurate în cauză, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii au fost identificate de polițiști, respectiv 3 minori cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, din municipiul Cluj-Napoca, ulterior pe numele acestora fiind emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.
În urma evenimentului, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care a avut loc evenimentul, fiind efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.