Preotul care n-a vrut să înmormânteze o enoriașă fără 5 000 de lei a fost avertizat de superiorii de la Arhiepiscopia Clujului să înapoieze rudelor răposatei toată suma, până la ultimul leu.

"Ne-am cerut iertare și a zis să îi sărut mâna. Am zis: Domn' parinte, eu nu vă sărut mâna și a început să ne certe. Începerea slujbei la noi a fost cu ridicarea belstemului, nu știu cu ce blestem, poate ne-o fi blestemat.

Vrem să mergem în instanță, să cerem daune morale pentru ce s-a întâmplat la înmormântare", spune Crina Miron, fiica decedatei.

Citeste si: VIDEO- Fata incendiată, părăsită în spital de familie

Scandalul nu face altceva decât să aducă în prim plan controversatele contribuții bănești pretinse, chipurile, de Biserică. Credincioșii spun că plătesc atât cât le cere parohia, uneori sute de lei pentru o slujbă, chiar dacă sumele cerute adesea de preoți nu sunt obligatorii. Pe lângă banii pe care îi lasă lângă altar, enoriașii mai pun în traista preotului și alte banconote, la zile mari.

"Chiar de Bobotează, când a venit preotul, i-am dat 300 de lei. Nu știam că acești bani nu sunt obligatorii, ni s-a spus că trebuie să plătim! Când a decedat tatăl meu, am mai dat 300 de lei, plus cantorul, plus... Efectiv nu știu unde se duc atâția bani", spune unul dintre credincioși.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO- La volan, cu bere și viteză

"Se întâmplă foarte multe cazuri în România când preoții cer șpăgi nesimțite pentru că sunt preoți și pentru că au această putere", explică sociologul Ciprian Necula.

Pentru o cununie sau un botez, credincioșii se simt datori să plătească bisericii, sute de lei. La necaz, în schimb, cheltuiala crește. "Taxele sunt 1 600 de lei. Pentru ce? Taxele care includ înmormântarea în cimitir", spune administratorul unui cimitir, înregistrat cu camera ascunsă.

Ruda unui decedat se plânge: "I-am întrebat: De ce am plătit 1 600 de lei, mi-au dat factura și am văzut tot felul de taxe abuzive. Mi-au și explicat- 45 de lei pentru ridicare coroane, 250 de lei, taxa administrativa, nu stiu de ce".

Pe factura eliberată de administratorul cimitirului, apare inclusiv, o taxă pe pământul scos din groapă. Pentru mutarea lui, fiul răposatului a fost obligat să scoată din buzunar încă 300 de lei. Taxa e stabilită de administratorii cimitirelor, deși locurile de veci aparțin primăriei.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

"Vă dați seama, că în acele momente, plătești, nici nu te gândești!", spune fiul unui decedat.

Citeste si: VIDEO- Liderul clanului Corduneanu, eliberare condiționată

La toate se adaugă, contribuția anuală. Pe bunii creștini, apropierea de biserică îi costă, dar cei mai mulți spun că răsplata li se va întoarce înzecit, pe lumea cealaltă.

Până atunci, alții- mai aplecați spre cele lumești- își pun la adăpost banii. Tânăra din imaginea de mai jos a fost fotografiată în timp ce făcea plajă într-un cimitir din Alba. Cel mai probabil, n-a fost nevoită să plătească vreo taxă.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: