In articol:
Este stare de alertă în Slănic Prahova! Strada 23 August din Slănic, pe care se află și sediul Poliției orășenești, a început să se surpe în dimineața zilei de joi, 25 aprilie, informează Antena 3 CNN.
Zeci de oameni au rămas pe drumuri
Accesul auto a fost închis, iar acum autoritățile așteaptă expertiza specialiștilor. Momentan nu se știe de ce a fost posibil un asemenea lucru, însă, se crede că zăcămintele de sare pe care stă orașul ar fi de vină. Mai mult, autoritățile spun că în subsol ar exista galerii vechi şi de două mii de ani.
Până acum a fost dispusă și măsura evacuării persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată și, de asemenea, a fost evacuat şi sediul Poliţiei Slănic Prahova, mai scrie sursa citată mai sus.
"Întrucât pe strada 23 August din oraşul Slănic, în dreptul Sediului Poliţiei oraşului Slănic, îmbrăcămintea asfaltică s-a surpat, zona afectată este închisă circulaţiei fiind impuse restricţii. Astfel, strada în cauză a fost închisă, fiind necesară ocolirea acesteia", a transmis IPJ Prahova.
„Eu sunt fata cu probleme de sănătate, v-am avertizat că se va extinde (n.red. surparea) Am sesizat toate autoritățile, nimeni nu ne-a luat în seamă. Domnule primar, nu îmi întoarceți spatele! Cine răspunde de viața noastră, de munca noastră?”,
Raed Arafat, decizie de ultimă oră
Totodată, Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis că, în urma situației create din cauza formării craterului de aproximativ 2 m pe o suprafaţă de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, şef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la faţa locului a unei echipe formată din personal DSU şi IGSU, conform Observator.
Nu în ultimul rând, autorităţile au convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru a analiza situaţia creată în urma prăbuşirii străzii.