VIDEO| Stare de alertă sau trei zile de haos? Ce ne așteaptă la finalul acestei săptămâni
Riscăm să avem 3 zile de haos total la sfârşitul acestei săptămâni, când se încheie starea de urgenţă şi ar trebui să înceapă cea de alertă.
UPDATE: Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri seară, în calitate de for decizional, legea privind starea de alertă. Proiectul depus de Guvern a suferit mai multe modificări, însă a fost votat de majoritatea parlamentarilor.
Deputaţii au adoptat, miercuri seară, cu 267 de voturi ”pentru”, 26 de voturi ”împotrivă” şi 5 abţineri proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Proiectul de lege iniţiat de Guvern a suferit numeroase modificări, atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor.
Din legea adoptată miercuri seară a fost scos amendamentul propus de PNL care prevedea intrarea imediat în vigoare a legii. Potrivit Constituţiei, orice act normativ intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau ulterior.
Numai că documentul care reglementează starea de alertă poate intra în vigoare cel mai devreme luni. Parlamentarii se gânesc să schimbe acest termen printr-un simplu articol din actul normativ, dar aceasta ar fi o soluţie care încalcă grav prevederile Constituţiei, spun avocaţii, iar amenzile date în weekend ar putea fi declarate ilegale!
Se mai dau amenzi după 15 mai, când expiră starea de urgenţă? Iată întrebarea la care NU avem un răspuns clar. Curtea Constituţională a luat astăzi o decizie importantă.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
”Guvernul Orban nu poate da o ordonanţă de urgenţă care să spună că românii au interdicţia de a se deplasa în localitate sau în afara localităţii.
Magistraţii CCR mai spun aşa: da, Guvernul poate să îngrădească drepturi şi libertăţi pe perioada stării, fie de urgenţă, fie de alertă, cum vom intra noi din 15 mai, însă e nevoie de o lege organică în Parlament, atenţie, organică”, spune jurnalistul Sebastian Zachmann, de la Adevărul.Partidul de guvernământ nu are majoritate în Parlament, aşa că lucrurile nu sunt simple. Am putea avea trei zile în care nicio lege să nu ne îngrădească nicio libertate de miscare.
Citeste si: Este oficial! Când vom putea pleca în vacanță în afara țării
Partida de şah dintre Guvern şi Parlament se poate solda cu un vid legislativ. Cu alte cuvinte, după 15 mai, s-ar putea să nu mai fie reguli clare de urmat.
Teoretic, după 15 mai nu putem ieşi din localitate decât cu declaraţie pe proprie răspundere şi în cu explicaţii clare: mergem la muncă, îngrijim un copil sau un bătrân ori prestăm activităţi agricole. Aşa spune o lege care, în cel mai rapid scenariu, intră în vigoare abia de luni.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
”Aşa spune Constituţia: orice proiect de lege promulgat de Preşedinte se publică în Monitorul Oficial, dar intră în vigoare abia la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Aşadar, fiecare cetăţean, de vineri încolo, va putea pleca oriunde în afara localităţii de domiciliu, fie că se duce la grătar, la iarbă verde, să-şi muncească grădina”, mai spune jurnalistul Sebastian Zachmann.
Articolul 78 din Constituţie prevede acest termen. Însă deputaţii caută soluţii pentru a-l ocoli, în aşa fel încât legea să intre în vigoare chiar din momentul publicării, adică de vineri.
”Nu este legal acest lucru, este neconstituţional un astfel de articol. Acea "dată ulterioară" la ce se referă? Ce să înţelegem? Acea dată ulterioară poate fi prevăzută printr-un termen mai mare de 3 zile, pentru ca persoanele interesate de prevederile legale să ia, în acest termen de 3 zile, să ia la cunoştinţă de prevederile legale”, avocatul Bogddan Palade.
Asta înseamnă că amenzile date vineri, sâmbătă şi duminică ar putea fi declarate neconstituţionale. Iar asta poate arunca România în haos, în plină pandemie. Cifrele arată deja că românii au început să circule mai des la sfârşitul lunii aprilie şi la începutul lunii mai, adică în plină stare de urgenţă.
Au crescut deplasările la magazine, farmacii şi chiar plimbările. Culmea, la Suceava, oamenii circulă mai mult în carantină decât înainte de instituirea ei. Cum am trecut de pragul de 1000 de decese, medicii ne avertizează că riscurile sunt mari şi n-ar trebui să ne riscăm sănătatea din simpla dorinţă de ieşi din casă.