In articol:
"Lista locurilor de muncă devine tot mai scurtă odată cu înaintarea în vârstă. Cei care au peste 45 de ani spun că reușesc cu greu să se mai angajeze, chiar dacă au experiența necesară. Deși sunt statornici la locul de muncă și își schimbă domeniul doar forțați de împrejurări, aceștia spun că angajatorii le dau mai multe șanse tinerilor.
Joburi mai greu de găsit după 45 de ani
Așa suna nemulțumirile celor care au trecut de 45 de ani și își caută un loc de muncă. Dar angajatorii preferă tinerii în cele mai multe cazuri, iar pentru cei trecuți de prima tinerețe devine o misiune aproape imposibilă.
Specialiștii spun însă că angajații mai experimentați ar aduce un plus oricărei companii, pentru că sunt cei mai stabili pe piața muncii și fac o schimbare doar atunci când sunt fortați de împrejurări.
Doamna din imagini a povestit experienta ei atunci când a decis să renunțe la locul de muncă pe care îl avea de o viață. Spune că a fost o provocare, iar de cele mai multe ori nici nu primea răspuns atunci când aplica pentru un job.
"Am fost obligată la 43 de ani să-mi schimb... eu am fost electronistă de meserie și a trebuit să mă reprofilez. Și atunci am facut cursuri de astea, de bonă și m-am reprofilat. Crunt, crunt a fost crede-mă. Dacă aveai 43 de ani erai considerat nu bătrân, foarte batran...", a spus o doamnă.
Agentia Națională pentru Ocuparea forței de Muncă oferă stimulente financiare timp de un an angajatorilor care oferă posibilitatea reintegrării pe piața muncii.
"Pot solicita de la instituția noastră un sprijin financiar, de fapt o subvenție, de 2250 de lei pe lună pentru fiecare persoană încadrată în această categorie de peste 45 de ani", a declarat Corina Scarlat, șef serviciu comunicare ANOFM.
Oamenii spun că cei trecuți de prima tinerețe aduc la noul loc de muncă și experiența acumulată.
Anul trecut, aproape o sută de mii de persoane cu vârste de peste 45 de ani și-au schimbat locul de muncă.
Citeste si: Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"- radioimpuls.ro