VIDEO- Statul restructurează și angajează simultan. În timp ce anunță că face economii, același Guvern a început organizarea concursurilor pentru noi angajări
A început marea curățenie la stat. Coaliția pregătește o serie de măsuri despre care anunță că sunt menite să reformeze întreg aparatul de stat. Se dorește reducerea numărului de director, secretar de stat și consilieri, dar și eliminarea posturilor vacante, totul pentru a face economie.
Măsurile au fost prezentate public de ministrul Finanțelor, dar înainte de a fi și adoptate, Ministerele s-au pus pe angajări.
După lungi discuții în coaliție, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a prezentat public care sunt viitoarele măsuri ce au ca scop reformarea întregului aparat de stat. Pe hârtie, Guvernul taie de peste tot pentru a face economie la buget. Numărul secretarilor de stat va fi redus cu 30%, iar directorii vor rămâne fără jumătate din consilieri.
Totodată, vor fi mai puține persoane în funcții de conducere, iar unele instituții se vor comasa.
"Este important să spunem că aparatul bugetar într-adevăr a crescut în ultimii ani, însă nu putem să luăm niște măsuri de-a bune din prima, pentru simplul fapt că sistemul bugetar e foarte complex. Măsurile acestea menite a face niște economii la bugetul de stat au niște beneficii limitate, aș spune eu, câtă vreme ele sunt aplicate așa, fără profunzime de analiză".
Cât despre munca la stat, oamenii au deja propria părere.
"Se poate munci și la privat și acolo se câștigă bine. Dar mulți fug aici că e muncă nefolosită chibzuit și bani... toți vor salarii mari".
Măsurile anunțate nu sunt privite cu ochi bunii de cei care lucrează deja în sistemul public și care amenință cu proteste.
"Cel puțin o mie de posturi de execuție vor fi radiate și șapte sute de posturi de conducere. Noi suntem undeva la aproximativ treisprezece mii de angajați în sistemul penitenciar. În poliție, vor fi... vor fi reduse cinci mii de posturi, cel puțin cinci mii de posturi de conducere și alte zece mii de posturi de execuție.
Avem oameni omorâți, avem femei care nasc, nasc pe trotuar, iar acești politicieni nu se nu se gândesc decât să reducă".
Economie pe hârtie, în realitate mai multe angajări
În total este vorba de peste două sute de mii de posturi vacante la nivelul instituțiilor de stat pe care guvernanții au în vedere să le elimine. Cele mai multe în primării, spitale sau armată dar și în ministere sunt încă locuri disponibile.
Așa că până intră în vigoare reforma, s-a dat startul angajărilor.
"La unele ministere deja au apărut anunțuri cu noi concursuri de angajare pentru locurile vacante. La Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, sunt scoase la concurs treizeci de locuri, la Finanțe șaptesprezece, la Energie opt, iar la Digitalizare șase".
"Poate apărea ca o ipocrizie. Pentru că pe de o parte spui că vrei să faci niște economii și încerci să limitezi numărul de posturi, dar pe de altă parte tu pornești niște concursuri și nu este singurul...nu
este singurul exemplu. Cred însă că dă cu atât mai prost cu cât vedem aceste posturi scoase la concurs în aparatul central, de unde ar trebui să vedem de fapt primul exemplu că am înțeles mesajul".