Close sidebar
Close sidebar

VIDEO Suntem chemați 3 duminici la rând să votăm. Cine ar putea fi noul președinte al României, potrivit sondajelor

Calendarul stabilit de coaliție ne scoate la vot timp de trei duminici consecutive, inclusiv de Ziua Națională.

Redactia Stirile Kanal D,


DISTRIBUIE
acest articol

„Am stabilit că alegerile prezidențiale vor fi organizate la 24 noiembrie turul întâi și 8 decembrie turul al doilea, iar alegerile parlamentare la 1 decembrie”, până la acest anunț al premierului a fost cale lungă. PSD și PNL s-au tot contrazis în ultima perioadă. Liberalii cereau alegeri la termen, în timp ce social-democrații voiau în septembrie, așa cum stabilea calendarul agreat inițial.

Citește și: Klaus Iohannis nu mai vrea la conducerea NATO! Pe cine susține România, după ce șeful statului și-a retras candidatura

[Sursa foto: Captură Știrile KANAL D]

Pentru a-i scoate din impas, premierul a chemat la începutul săptămânii și celelalte partide la consultări, la Palatul Victoria. Cu decizia pe masă, Guvernul n-a mai pierdut vremea: „Putem adopta chiar azi hotărârea de Guvern prin care validăm calendarul alegerilor și încheiem acest subiect.” Calendarul stabilit de coaliție ne scoate la vot timp de trei duminici consecutive, inclusiv de Ziua Națională, când vor fi alegerile parlamentare, dar președintele PNL susține că nu vede nicio problemă: „S-a ridicat această problemă și partidele politice

au zis că nu este nicio problemă dacă au loc alegerile pe 1 decembrie. 1 decembrie este sărbătoarea noastră națională, poate fi și o sărbătoare a democrației în același timp.”

„Data de întâi decembrie avantajează cu certitudine partidele cu tendințe naționaliste și extremiste, care pot folosi în mod excesiv temele naționaliste legate de întâi decembrie”, spun experții.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Liberalii au anunțat că iau în calcul să continue parteneriatul cu PSD și că se gândesc la un tandem, un partid va da președintele, altul premierul: „Se poate discuta despre o abordare similară pentru guvernarea din 2025.”

 

„Cred că PNL a plecat de la premisa că vor putea realiza un tandem PSD-PNL în diferite variante, tandem fie că reprezentanții celor două partide ajung în turul doi, fie că reprezentanții celor două partide se confruntă doar în turul întâi și se sprijină în turul al doilea. PNL este în într-o situație destul de complicată, PNL este pus de PSD în situația de a demonstra că are capacitatea de mobilizare”,

mai spune politologul.

[Sursa foto: Captură Știrile KANAL D]

Un sondaj de opinie publicat recent arată care sunt în acest moment afinitățile românilor la votul pentru Cotroceni: „Când vine vorba despre intenția de vot a românilor, actualul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se situează pe primul loc. Este urmat de președintele PSD, Marcel Ciolacu, dar la o diferență considerabilă. Pe locul trei se află Elena Lasconi, noua președinte USR, urmată de Diana Șoșoacă. Abia pe locul cinci se află președintele PNL, Nicolae Ciucă, cu un procent apropiat de George Simion, liderul AUR.”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Potrivit unor surse politice, Marcel Ciolacu analizează varianta unui candidat independent, care să fie susținut de PSD la alegerile prezidențiale. Dacă va fi Mircea Geoană, potrivit sondajului de mai sus, actualul secretar adjunct al NATO ar strânge 44,5%, dar să facem un exercițiu de imaginație și să luăm în calcul și varianta în care dreapta s-ar alia. PNL și USR ar ajunge la 26 de procente, deci ar avea nevoie de toate voturile care merg către AUR și SOS România.

Citește și: Începutul unei noi ere pentru Cluj: a început construcția metroului! Grindeanu promite o linie complet funcțională până în 2031

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI