In articol:
Cum s-a întâmplat totul?
Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:00. Din păcate, până au ajuns medicii, tânăra deja își dăduse ultima suflare. Nici manevrele de resuscitare nu au mai putut să o readucă la viață, așadar a trebuit să fie constatat decesul.
„Azi noapte, în jurul orei 02.00 am fost anunțați că o persoană s-a precipitat de la etajul 8 al unui bloc de locuințe din mun. Brașov. La fața locului s-au deplasat imediat două echipaje SMURD. Când au ajuns echipajele medicale, persoana de sex feminin în vârstă de 15 ani era in stop cardio respirator și s-au început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată”, a
Potrivit surselor Antena 3 CNN , fata era cu prietenii la o petrecere de adolescenți. Acolo s-ar fi consumat și alcool. La un moment dat, adolescenta ar fi devenit agitată, iar prietenii ei au decis să o ducă într-o cameră, să își revină, și au lăsat-o singură. Când au revenit să vadă cum se mai simte au văzut de fapt ce s-a întâmplat. Tânăra era deja întinsă pe jos, în fața blocului.
Apartamentul în care se afla ar fi al unei verișoare, ai cărei părinți sunt plecați în Marea Britanie, mai menționează sursa citată anterior.
Citește și: Întorsătură neașteaptată în jurul cazului din Dâmbovița! Femeia găsită fără viață ar putea fi din Bucureşti
În acest caz, polițiștii din Brașov au întocmit un dosar penal, ei urmând să facă cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat seara trecută în apartament și dacă cineva este vinovat în legătură cu acest incident teribil.
Știre în curs de actualizare