VIDEO Tren nou pe șine vechi
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii douăzeci de ani e aproape de intrarea în circulație. După câteva amânări, garnitura ar urma să transporte călători spre finalul acestui an, dacă trece toate testele.
Condițiile din vagoane par ireale pentru România, însă viteza cu care va circula pe anumite rute va fi cel mai probabil cea cu care ne am obișnuit deja.
Cel mai modern tren din România are șase vagoane cu o capacitate de trei sute cincizeci și unu de locuri și un interior confortabil.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
După ce va intra în circulație, trenul va lega Bucureștiul cu principalele orașe din țară. Ajuns de aproape un an în România trenul Alstom ar fi trebuit să circule încă din decembrie anul trecut, dar punerea în funcțiune s-a amânat inițial pentru vară, apoi pentru toamna acestui an.
"Trenul este în faze avansate de testare pentru obținerea autorizațiilor de circulație la nivel european și în România. Sperăm ca trenul să poată intra în circulație cu călători începând cu partea a doua a lunii noiembrie", spune Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară.
Cei care au avut șansa să îl și viziteze la interior sunt impresionați, mai ales că vagoanele și dotările sunt cu mult diferite față de cele cu care ne-am obișnuit în trenurile CFR.