In articol:
Gara de Nord, ora opt dimineața. Primele trenuri care ar trebui să îi ducă pe călători direct la aeroport sunt așteptate cu sufletul la gură. Dar nici bine nu au început să circule și deja au apărut primele probleme.
Trenul care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni a pornit deja cu stângul.
Valentin, de pildă, trebuia să prindă avionul spre Londra. După ce a văzut întârzierile, omului nu i-a mai rămas decât sa facă haz de necaz.
Citeste si: VIDEO| Urgenţele-n pandemie: Chefturi în cluburi
"N-am bagaje multe și pot să o iau pe jos peste câmp. Probabil sunt la vreo 5-6 km de aeroport și din partea CFR-ului un mic maraton nu strică. Probleme sunt ca în România, întârzierile sunt ceva normal. După ce a apărut după 30 de ani ce mai contează acum o oră în plus sau în minus", spune bărbatul.
George a mers doar în plimbare până la aeroport și înapoi, dar și el e dezamăgit!
"Trenule vechi, se vede. E operator privat, trebuie să își optimizeze costurile. Păi nu merita trenul spre aeroport niște investiții noi? Păi trebuia să fie prima față, prima poartă când vine cineva să vadă. Dar e tipic ca la noi. Parcă ne împinge cineva de la spate să facem ceva, noi nu facem pentru noi", a afirmat acesta.
Scuzele din partea CFR nu au întârziat să apară
Oricum scuzele din partea CFR nu au întârziat să apară. De vină pentru întârziere ar fi o mică problemă tehnică ce i-a luat prin surprindere pe responsabili. Concret, în stația Mogoșoaia s-ar fi defectat semnalizarea...
Trenul a ajuns în stația Aeroport Henri Conadă. Deși călătoria ar fi trebuit să dureze nici mai mult, nici mai puțin de 20 de minute, în total, am făcut până aici aproximativ 45 de minute.
În total 72 de trenuri circulă pe ruta Gara de Nord-Aeroport Otopeni. Dintre acestea cele care aparțin CFR Călători sunt de tip săgeata albastră, iar celelalte, care aparțin altor doi operatori privați sunt trenuri vechi chiar și de 60 de ani. Prețul unui bilet este de 4 lei.
Citeste si: VIDEO| Au luat cu asalt pârtiile