VIDEO Trump a vorbit cu Putin pe la spatele Europei. Ofertă teritorială pentru România de la Moscova

Au început negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina. Donald Trump și Vladimir Putin au discutat la telefon mai bine de o oră și jumătate.

Europenilor nu le-a căzut bine convorbirea și acuză americanii că au cedat prea repede și că nu au implicat și Ucraina în discuții.

Vremea Europei a trecut, reacționează Moscova- care face deja o ofertă teritorială României.

"Am avut o convorbire excelentă, ce a durat peste o oră". Președintele SUA a făcut publice și câteva detalii din cadrul discuției.

"Ei spun de multă vreme că Ucraina nu trebuie să intre în NATO și sunt de acord cu asta".

În plus, noul șef al Pentagonului a spus că Ucraina nu se mai poate întoarce la granițele din 2014. Europa a luat foc și acuză America de faptul că a cedat prea ușor în raport cu rușii.

"De ce le dăm tot ce își doresc chiar înainte ca negocierile să înceapă?", se miră șefa diplomației UE Kaja Kallas. "Nu pot exista negoecieri despre Ucraina fără Ucraina", a subliniat și șeful Apărării de la Londra.

Oficialii UE atrag atenția că Europa nu poate fi lăsată în afara negocierilor. Ce-i drept, imediat după ce a închis cu Putin, Trump a vorbit și cu Zelenski.

"Nimeni nu dorește pacea mai mult decât Ucraina. Împreună cu SUA, stabilim următorii pași pentru a opri agresiunea rusă și a asigura o pace durabilă și fiabilă. Așa cum a spus președintele Trump, haideți să o facem", a precizat Zelenski imediat după dialogul cu Trump.

Trump a vorbit cu Putin pe la spatele Europei
(sursa foto: Captură Știrile KANAL D)

Ucrainenii sunt însă neîncrezători. "Trump a promis că va opri războiul în 24 de ore și asta nu s-a întâmplat". "Mi-e frică că nu vom putea aduce înapoi teritoriile ocupate. Este cea mai mare temere a mea", spun oamenii de pe stradă.

Ofertă de la Moscova: Basarabia și Bucovina de Nord ar putea fi revendicate de România

De la Moscova, vicepreședintele consiliului de securitate, Dmitri Medvedev, spune că Europa "frigidă și bătrână este înnebunită de gelozie și furie", iar șeful spionilor ruși spune că Basarabia și Bucovina de

nord ar putea fi revendicate de România.

După ce au fost izolați pe plan internațional de administrația Biden, acum oficialii ruși devin din nou frecventabili.

Între timp americani l-au trimis pe șeful Trezoreriei la Kiev pentru a pune mâna pe metalele rare ale Ucrainei în schimbul ajutorului militar care va continua, asigură Donald Trump.

Pe de altă parte, la începutul acestei săptămâni Volodimir Zelenski a spus că este gata să discute un schimb de teritorii cu Rusia.

Kievul e gata să dea regiunea cucerită Kursk pe o altă regiune care se află sub controlul Moscovei.

Oficialii ruși au precizat însă că teritoriile lor nu pot face obiectul vreunui schimb!


Îți Recomandăm Și...