„Producem curat, dar în magazine ne întâmpină produse falsificate. 10 la sută dintre alimentele de la raft sunt contrafăcute, asta arată un nou studiu făcut de specialiști în domeniul siguranței alimentare. Care sunt aceste produse a căror calitate e adesea una îndoielnică, știe colega mea Gabriela Ghizel, alături de noi în platou”, a transmis Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

10% dintre alimentele de la raft sunt contrafăcute

„Cel mai des falsificat produs pe care îl găsim în supermarketuri este uleiul de măsline extravirgin. Îl găsim în toate variantele pe rafturi ca fiind sută la sută grecesc sau italienesc, dar specialiștii în domeniu susțin că așa-zisul ulei de măsline conține, de fapt, ulei de floarea soarelui sau de rapiță.

Citește și: VIDEO- Fără clienți și fără comercianți în piețele din țară. De ce nu vor comercianții să-și mai aducă marfa la vânzare?

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Pe locul doi se află mierea, care nu e chiar naturală, ci conține de multe ori îndulcitori artificiali.
Pe locul 3 este brânza vândută de producători ca fiind proaspătă. Cea falsificată conține amidon și uleiuri vegetale. Și parmezanul despre care se scrie că e maturat de peste un an, are în unele cazuri doar 2-3 săptămâni de maturare.


Continuăm cu lista alimentelor contrafăcute. Peștele e și el în top. De multe ori avem impresia că am cumpărat somon afumat dar de fapt e o specie banală, doar colorată artificial.
Cât despre băuturi, și laptele, dar și vinul sunt îndoite cum s-ar spune în popor. Evident, cu apă, pentru a scoate o cantitate mai mare de produs.
Așadar, un top care ne descurajează și ne face să ne gândim de două ori atunci când alegem un produs de la raft”, a transmis Gabriela Ghizel, reporterul Știrilor Kanal D.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: