În statiunea Baile Felix bate vantul a paguba, din cauza pandemiei, clientii nu au mai venit ca-n alti ani iar acum unii hotelierii sunt in situatia de a pune lacatul pe usa. Dorina Judea este recepționeră de 12 ani în acest hotel din Băile Felix. Angajata riscă să intre iar în șomaj tehnic. Trece din nou prin stresul și grija zilei de mâine. În primăvară, timp de două luni, a primit doar 75% din salariu si abia a razbit.
„Am mai fost și în primăvară în șomaj tehnic o perioadă de două luni.

Sincer, să fim din nou, e foarte trist și foarte greu, având în vedere că avem facturi și toate utilitățile de plătit”, spun angajații.

Angajații din turism, din nou în șomaj tehnic

20% din cei 138 de angajați ai resortului de patru stele au fost deja trimiși acasă. Pentru că gradul de ocupare este la jumătate față de aceeași perioada a anului trecut, urmează și alții să rămână temporar fără loc de muncă. Managerii spun că dacă în 2019 au avut un profit consistent de peste trei milioane de lei, la finalul lui 2020 speră să nu aibă pierderi. În acest sens, au redus considerabil cheltuielile. Din cele opt bazine exterioare, doar două funcționează.
„Scăzând numărul de clienți, costurile de întreținere sunt foarte mari, așa că am fost nevoiți să reducem activitatea la bazinele exterioare. Cred că aceasta este cea mai mare problemă, nu doar în domeniul horeca, cât și la nivelul economiei: lipsa de predictibilitate”, spun patronii.

Turismul, din nou în risc de colaps- mii de angajați îngrijorați de viitor

Turiștii, puțini la număr, se bucură totuși de un avantaj care era considerat un lux în anii precedenți: lipsa aglomerației.
„E foarte bine. Nu se simte chiar așa pandemia aici”, spun turiștii.
De lipsa turiștilor se plânge și edilul din Sânmartin, comuna de care aparține stațiunea balneară. Încasările la bugetul local au scăzut drastic tocmai când avea mare nevoie de bani.

Băile Felix sunt în reabilitare totală de un an.
„Sectorul turistic cred că a fost cel mai grav afectat de această pandemie, lucru care se răsfrânge și în veniturile noastre proprii. Nu mai puțin de 30% din bugetul comunei noastre a fost afectat. Undeva la 500 – 600.000 de euro”, spun edilii locali.
„Pe lângă lipsa turiștilor, stațiunea Băile Felix se confruntă cu cel mai mare șantier deschis aici în ultimele trei decenii. Autoritățile locale investesc aproape patru milioane de euro în infrastructură”, relatează Ana Turda, corespondentul Kanal D în Oradea.
Proprietarii hotelurilor speră ca restricțiile să nu le inchida afacerile. Sejururile de Crăciun și Revelion ar putea fi o gură de aer proaspăt la finalul unui an financiar falimentar.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si