Plajele mari cu nisip fin, dar şi serviciile, care sunt mult peste cele din România, atrag anual mii de români pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. Un alt atu al vecinilor noştri îl reprezintă preţurile la cazare, mult mai atrăgătoare decât cele de la noi. Angelica Chirică este managerul unui lanț hotelier de 4 stele din staţiunea bulgărească Nisipurile de Aur şi profită de toate aceste lucruri pentru a aduce cât mai mulţi clienţi din România.
Bulgarii spun că respectă toate regulile de distanţare socială şi sanitare.
Pe plajă, șezlongurile sunt delimitate la 2 metri sau chiar mai mult aș putea spune, în hoteluri avem reguli și mai stricte, dozatoarele de dezinfectant sunt puse peste tot, la intrarea în hotel, la intrarea în restaurant.
Concluzia? Bulgarii au câștigat, iar grecii au pierdut turiști din cauza numeroaselor restricții pe care le-au impus, cum ar fi obligativitatea prezentării unui test negativ de Covid.
În plus, vecinii din sud au venit şi cu oferte avantajoase la pachetele turistice.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
"La Nisipurile de Aur, de exemplu, pentru un hotel de 3 stele cu mic dejun inclus pentru 3 nopți de cazare, pachetul este undeva la 28 de euro de persoană", spune Marius Berca, patronul unei agenții de turism.
Citeste si: Românii care călătoresc în Slovenia, plasaţi în izolare 14 zile
Hotelurile din Bulgaria le aduc aminte turiștilor români de cele din Turcia, renumite pentru regimul all inclusive.
Ca să nu mai vorbim de faptul că un bilet last minute poate costa mai puţin chiar şi cu 40 la sută. Cele mai populare stațiuni de pe coasta bulgară sunt Nisipurile de Aur, Sunny Beach, dar și regiunea Burgas, care seamănă cu litoralul elen.
Din cauza pandemiei, mulţi turiști au acceptat convertirea vacanțelor pierdute sau anulate în vouchere. Alții și le-au reprogramat, migrând dinspre Grecia.... spre Bulgaria.
Până acum, Bulgaria a confirmat peste 11 mii de cazuri de COVID și aproape 400 de decese. De curând, autorităţile de la Sofia au decis că românii nu trebuie să mai prezinte la intrarea în ţara lor declarația pe propria răspundere.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Turistul român care s-a reprofilat pe litoralul bulgăresc provine din marile orașe ale țării și optează pentru un hotel de 4 sau 5 stele.
Câștigă, în medie între 800 și 1.000 de euro pe lună și optează pentru vacanțe de tip last minute pentru a reduce cât mai mult riscul unor evenimente neprevăzute.
Citeste si: Decizie de ultim moment luată în Italia pentru români. News Alert
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, agențiile din turism spun că pierderile suferite sunt de până la 70-80 la sută.
A apărut şi prima victimă a pandemiei. Agetur, o agenţie specializată pe destinaţii externe îşi va închide porţile. Sute de turişti care au achitat avansuri pentru vacanţa de anul acesta vor fi despagubiţi cu ajutorul poliţelor de asigurare.