Luni, cunoscutul manelist, Tzancă Uraganul a fost la Poliție. Acesta a fost citat şi audiat într-un dosar legat de bani falşi pe care i-ar fi primit în urma unor dedicații la evenimente.

Tzancă Uraganul supărat pe cei care i-au dat bani falși

La scurt timp după audierile de la Poliție, acesta a postat și un videoclip pe contul său de TikTok, acolo unde se apără și le explică fanilor cele întâmplate.

”Bă frate, de ce trebuie să stau eu pe drumuri cu orele să fiu chemat la Poliție. Am fost astăzi la Poliție, am stat numai pe drumuri, oamenii mă așteptau de o lună de zile și m-au rugat să vin și până la urmă dacă nu mă duceam trebuia să mă trezesc cu mascații peste mine. Poate se sperie copiii, poate să se întâmple alte alea că sunt unii amărâți, vai de capul lor care dau bani falși. Și noi am fost amărâți, dar noi am stat cuminți în banca noastră, nu am vrut să ne arătăm stomacul gol, am stat liniștiți nu ne-am umflat în figuri. Dacă sunteţi vai de steaua voastră şi vreţi să daţi dedicaţii, daţi, mă, dedicaţii la ureche, că nu vă refuză, mă, fraţilor, nimeni”, a spus Tzancă Uraganul.

@tzzzancauraganu

Cine mai da bani falsi va fi raspunzator!!!!!!!!!!!!! 🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤧🤧yakkkkk

♬ sunet original- tzzzanca uraganu 🏆

Tzancă audiat bani falși

Imagine cu Tzancă Uraganul.

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Caz șocant într-o localitate din Vâlcea. Un grup de tineri a incendiat un bărbat, în stradă. Gestul inconștient, surprins de camerele de supraveghere

Manelistul, avertisment dur pentru cei care dau dedicații

Tot acolo, artistul a spus că într-adevăr banii falși au fost de la el, iar în cele din urmă au ajuns din mână în mână la mai multe persoane, până când poliția s-a sesizat.

În videoclip, Tzancă a adăugat că el a fost nevoit să meargă aproximativ două ore pe drum pentru a discuta cu oamenii legii, deși el avea multă treabă.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

El a pus în discuție și problema banilor falși pe care i-ar fi putut primi din dedicații în străinătate.

”Hai că în România mai putem să o dregem, dar ăia din străinătate de unde să ne știe pe noi. Terminați, nu mai fiți așa hapsâni. Măcar lasă banii, dă o dedicație că nu te refuză nimeni. Ce facem, stăm să dăm de belele? Nu vă e rușine? Nu e de joacă cu banii falși în România. (...) Data viitoare nu o să mai tolerez pe nimeni. Care sunteți vai de steaua voastră să fie de capul vostru, o să retrageți singuri”, a mai precizat manelistul.

Tzancă audiat bani falși

El este Tzancă Uraganul.

[Sursa foto: Captură ecran TikTok]

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Ce amenzi au primit primarul, secretarul și arhitectul șef, după prăbușirea internatului din Odorheiu Secuiesc? Doi tineri și-au pierdut viața în urma incidentului

Falsificarea banilor se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si