„Un italian a pus pe jar autoritățile din Milano după ce a dispărut fără urmă. Motivul ar fi unul incredibil: acesta credea că are o relația cu artista Dua Lipa, dar vedeta l-ar fi înșelat de bani”, a transmis Simona Pătruleasa.
Dispărut după ce s-a logodit cu „Dua Lipa”
Acestea sunt ultimele imagini cu Gianfranco Bonzi, dispărut fără urmă pe 23 martie.
O cameră de supraveghere de pe o clădire l-a surprins în timp ce căra după el o valiză. De atunci, prietenii și poliția îl caută fără încetare. Însă, în spatele misterioasei dispariții, s-ar ascunde, de fapt, un motiv uluitor. Italianul de 59 de ani, de meserie portar, credea că are o relație cu nimeni alta decât artista britanică Dua Lipa.
„Credea că este logodit cu această Dua Lipa.
Vorbim de Dua Lipa. El îmi spunea: da, ea îmi zice: iubitul meu, iubitul meu, iubitul meu!”, a spus o persoană.
Citește și: VIDEO- În Deltă, gazdele fac ultimele pregătiri de Paște. Turiștii vor fi întâmpinați într-un mod special
De fapt, Dua Lipa era o impostoare, iar în spatele dulcegăriilor din online s-ar fi ascuns o înșelăciune. Italianul nu a bănuit nimic și a căzut în plasă.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Nici avertismentul celui mai bun prieten nu l-a trezit pe Gianfranco la realitate.
Cu puțin timp înainte să dispară, bărbatul a făcut o postare pe contul său de Facebook, prin care a lăsat să se înțeleagă că are inima frântă.
„Este ultima mea postare pe care o fac și, de asemenea, una dintre ultimele acțiuni din viața mea. Am avut o decepție în dragoste peste care nu pot trece”, scria bărbatul.
Cel mai probabil, cineva s-a dat drept starul pop și i-a cerut sume de bani folosind un profil fals pe rețelele sociale, cred anchetatorii. Această metodă a devenit una preferată printre escrocii de pe internet. Recent, o româncă de 62 de ani care locuiește în Spania a căzut victimă unei înșelătorii similare, după ce a fost contactată de o persoană care s-a dat drept Brad Pitt și a fost lăsată fără 1.300
de euro.