Un bărbat din orașul Urlați, județul Prahova, a fost diagnosticat cu botulism și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești.
Acesta le-a spus medicilor că a mâncat două conserve cu pește, iar în a doua zi a putut remarca simptome cu care nu se mai confruntase în trecut. Tratamentul necesar a fost adus de la un spital din Republica Moldova.
Cum s-a petrecut totul?
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a mâncat pe data de 9 aprilie două conserve cu pește, iar primele simptome de botulism au apărut chiar în a doua zi, conform informațiilor furnizate de directorul Spitalului Județean Ploiești, Andrei Ilinca, pentru news.ro
Bărbatul a mers la spitalul din orașul Urlați și a primit tratament pentru simptomele digestive, însă în timp tratamentului au mai apărut câteva simptome, neurologice.
Citește și: Caz straniu! Un pacient a încetat din viață, după 613 zile de contaminare cu Covid-19. Ce spun specialiștii?
Acolo, el a primit diagnosticul de botulism, iar reprezentanții Spitalului Județean au solicitat antitoxina botulinică care nu s-a găsit în România, dar care a fost adusă de la spitalul de boli infecțioase din Chișinău.
Iată ce simptome există pentru botulism, boală care poate deveni mortală.
Ce este botulismul? Cauze și simptome
Botulismul este o boală rară și rară cauzată de toxina bacteriană produsă de bacteriile Clostridium botulinum.
În cazul în care nu este administrat un tratament rapid, infecția poate provoca paralizie, dificultăți severe de respirație și chiar poate aduce moartea pacientului, conform infocons.ro
Printre simptomele botulismului se numără:
- Paralizie musculară
- Probleme gastrointestinale
- Dificultăți la înghițire
- Dificultăți la vorbire
- Vedere dublă
Botulismul poate apărea la un pacient după ce acesta a consumat alimente contaminate cum ar fi conservele insuficient procesate; și copiii pot face botulism, dacă sunt expuși la spori de Clostridium botulinum din miere; rănile deschise pot provoca botulism, dacă acestea se infectează cu bacteria menționată anterior.
În general, botulismul alimentar este asociat cu conservarea alimentelor în condiții necorespunzătoare. Bacteria care provoacă boala gravă poate supraviețui în mediul înconjurător și poate contamina alimentele în procesul de conservare.
Botulismul poate apărea la un pacient după ce acesta a consumat alimente contaminate cum ar fi conservele insuficient procesate.
Reguli pe care este bine să le respecți pentru a te feri de botulism
Iată câteva reguli pe care este bine să le respecți pentru a te feri de botulism, conform sursei citate anterior:
- fierberea alimentelor de origine animala (inclusiv laptele de vaca);
- nu se gustă conservele pentru a vedea daca sunt bune, în condițiile în care mirosul este neplăcut sau ambalajele de metal sunt bombate;
- excluderea unor alimente cu potențial de risc din dieta copiilor mai mici de un an;
- păstrarea în frigider a uleiurilor infuzate cu plante sau usturoi;
- separarea alimentelor crude de cele gătite;
- menținerea alimentelor la temperaturi corecte;
- folosirea de apa curata din surse verificate periodic;
- fierberea corecta a conservelor preparate în casa;
- păstrarea în condiții de igiena a cărnurilor afumate, a peștelui crud;
- manevrarea în condiții igienice a mierii de albine de către producător;